DIICOT: EVAZIUNE FISCALA DE 16 MILIOANE DE LEI CU TUTUN PENTRU NARGHILEA

by Paula Craciun

Procurori DIICOT și polițiști de frontieră au efectuat 8 percheziții domiciliare în București și județele limitrofe, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, prin importul unor mari cantități de tutun pentru narghilea cu eludarea plății taxelor vamale.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada septembrie 2012 — februarie 2013, a acționat o grupare de criminalitate organizată, formată din administratori ai unor societăți comerciale, funcționari vamali și comisionari vamali, care a avut ca principală preocupare infracțională eludarea plăților taxelor vamale și accize datorate bugetului de stat pentru importul unor bunuri.

Ca mod de operare, membrii grupării au derulat operațiuni de import din Dubai și Emiratele Arabe Unite în România, de înlocuitor tutun pentru narghilea, declarate vamal de importator ca fiind „săruri parfumate și alte preparate pentru baie” (nesupuse accizării și pentru care taxa vamală este de 6,5 %), în scopul sustragerii de la plata accizelor și taxelor vamale datorate statului.

Totodată, în perioada mai-iunie 2013, membrii grupării au achiziționat 5.040 kg „arome de fructe” (în fapt, tutun pentru narghilea) prezentând acte nereale cu scopul de a eluda plata accizelor și taxelor vamale datorate statului.

S-a reținut că în scopul eludării obligațiilor fiscale, membrii grupării au disimulat restituirea mărfii către furnizorul extern (Dubai, Emiratele Arabe Unite, via Turcia).

Din probele administrate în cauză rezultă că mărfurile care au făcut obiectul acestei expediții declarate pentru retur nu au fost scoase de pe teritoriul comunitar fiind rerutate de la tranzitul inițial și comercializate către o societate comercială din Bulgaria.

Ulterior, după efectuarea formalităților vamale, marfa a fost reintrodusă pe teritoriul României, prin livrare intracomunitară, către o societate controlată de membrii grupării.

Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat este de peste 16 milioane lei.

La sediul DIICOT—Structura centrală vor fi aduse în vederea audierii 10 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informații, acțiunea fiind efectuată cu sprijinul Jandarmeriei Române.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate