DIICOT susţine că, în cei 15 ani de activitate, procurorii de la această structură au confiscat 8,73 tone de cocaină şi heroină, 12,69 tone de cannabis/rezină de cannabis, 9 tone de precursori droguri, precum şi 1.064.565 comprimate de droguri sintetice (ecstasy şi LSD).
Cu ocazia aniversării a 15 ani de la înfiinţare, DIICOT a dat publicităţii un scurt bilanţ a activităţii sale din perioada 2004 – 2019.
Astfel, DIICOT a soluţionat 105.868 de dosare, dintre care 15.250 cauze au fost trimise în judecată, iar în 2.022 de dosare au fost încheiate acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. În aceeaşi perioadă, au fost trimise în judecată 48.903 de persoane, dintre care 21.029 inculpaţi în stare de arest preventiv. Valoarea măsurilor asiguratorii se ridică la 6.721.757.271 lei.
DIICOT susţine că rata achitărilor în dosarele trimise în instanţe se situează sub media parchetelor din ţară (3%).
Pentru destructurarea grupurilor organizate transfrontaliere, procurorii DIICOT au intensificat cooperarea judiciară internaţională cu autorităţile judiciare străine şi au desfăşurat activităţi în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi terorismului în colaborare cu autorităţile din 84 de state.
DIICOT mai spune că, în toţi aceşti ani, procurorii Direcţiei au avut ca obiectiv permanent combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului, apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţii de credibilitate şi corectitudine, cu respectarea dispoziţiilor legii.
Sursa: agerpres.ro