Diaspora StartUp, programul prin care românii de peste hotare își pot deschide o afacere acasă

by Dana B.

Românii de peste hotare care doresc să își deschidă o afacere acasă pot să se înscrie în programul Diaspora StartUp, în cadrul căruia trei proiecte, selectate câștigătoare, pot beneficia de o finanțare nerambursabilă de până la 40.000 de euro, a informat Fundația CAESAR, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Fundația CAESAR anunță lansarea înscrierilor pentru trei proiecte ‘Diaspora StartUp’, finanțate din fonduri europene disponibile prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 ‘Locuri de muncă pentru toți’. Fiecare proiect eligibil, selectat drept câștigător, va beneficia de o finanțare nerambursabilă de până la 40.000 de euro (co-finanțare zero). Programul se adresează cetățenilor români cu vârsta minimă de 18 ani, care au locuit peste hotare în ultimele 12 luni și doresc să-și deschidă o afacere în țară”, a anunțat sursa citată.

Candidații trebuie să facă dovada experienței sau studiilor în străinătate în domeniul în care intenționează să-și deschidă afacerea. Scopul proiectelor este încurajarea antreprenoriatului românesc prin susținerea înființării de companii cu profil non-agricol, în zona urbană, în toate regiunile de dezvoltare ale României, cu excepția regiunii București-Ilfov.

Durata de implementare a fiecărui proiect este de maximum 36 de luni. În perioada imediat următoare, Fundația CAESAR va organiza campanii de informare și promovare, în mediile online și offline. Evenimente dedicate primei etape a proiectelor vor avea loc în centre de referință din diaspora precum Londra, Paris, Berlin, Bruxelles, însă înscrierile sunt deschise pentru orice cetățean român din diaspora care îndeplinește condițiile de eligibilitate.

Toți cei interesați se pot înscrie online pentru prima etapă de evaluare, prin accesarea formularului disponibil la adresa: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfGpvx71HTjPB84k-r6q5AgBjytsuOKSSYc1QstVC5El-u0Fw/viewform.

Pagina de prezentare a proiectului poate fi accesată la adresa: http://www.fundatiacaesar.ro/caesar-diaspora-startup/.

În vederea obținerii unor informații suplimentare pot fi contactați reprezentanții fundației, la adresa: [email protected].

Fundația CAESAR — Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români — este o comunitate de experți, un laborator de idei și o platformă de acțiune civică pentru dezvoltarea economică și consolidarea democratică a României, se menționează în comunicat.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate