DIANA MUNTEANU, ASA CUM NU AI MAI VAZUT-O NICIODATA!

by Paula Craciun

Luni și marți, de la 20:30, la Antena 1, Diana Munteanu nu va ieși din cuvântul lui nea Mărin și va munci cu simț de răspundere.

Cu toate că nea Mărin o laudă și recunoaște că este foarte serioasă și muncitoare, el nu se poate abține să nu profite de faptul că îi știe o slăbiciune: îi este frică de râme. Așa că o pune să curețe o piscină în care se află nenumărați gândaci și tot atâtea râme. „Eu am o problemă cu bazinele, cu piscinele, cu tot ceea ce conține apă, îmi este scârbă de orice”, recunoaște Diana. Mai mult decât atât, în glumă, nea Mărin îi bagă în sân chiar o râmă. Diana se sperie îngrozitor și urlă ca din gură de șarpe. „Când am văzut râma pe mine am simțit că mor. Sunt oribile”, declară ea, speriată.

Tot de apă are parte și într-un moment de relaxare. Turnată însă în cap, de nea Mărin. În momentul în care vede un balansoar superb, plasat între o mulțime de flori, Diana consideră că ar fi păcat să nu se bucure de o scurtă ședință foto. Cum stă ea și zâmbește la fotograf, nea Mărin, care nu suportă să vadă pe nimeni că stă degeaba, vine și îi toarnă apă în cap.

Cum reacționează Diana, telespectatorii Antena 1 vor afla urmărind noua ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi!”.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments