La mare adâncime, sub crusta terestră, în zona de tranziţie dintre mantaua superioară şi cea inferioară, se produc numeroase seisme, scrie agerpres.ro. Geologii consideră că fluidele din această zonă a mantalei contribuie, cel puţin parţial, la mecanismul de declanşare a cutremurelor, însă până recent nu exista nicio dovadă clară care să susţină această ipoteză.
De această dată însă, oamenii de ştiinţă au descoperit dovada existenţei fluidelor în locuri neaşteptate: în interiorul diamantelor aflate la mari adâncimi.
Dacă majoritatea diamantelor se cristalizează la adâncime între 140 şi 200 de kilometri, diamantele de mare adâncime se formează în intervalul dintre 600 şi 800 km adâncime. În interiorul acestor diamante din adâncuri se păstrează mici defecte sau imperfecţiuni provocate de acţiunea fluidelor. Aceste mici imperfecţiuni demonstrează că în mantaua terestră, la adâncimi între 600 şi 800 km, există fluxuri de substanţe fluide.
Oamenii de ştiinţă specializaţi în studierea mantalei terestre sunt foarte interesaţi să afle care este natura acestor fluide, pentru că locaţia şi dinamica acestora pot influenţa producerea seismelor de mare adâncime, conform lui geochimistului Steven Shirey, cercetător la Carnegie Institution for Science din Stanford, California.
Într-un nou studiu prezentat la 10 decembrie în cadrul conferinţei anuale a Uniunii Geofizice Americane (AGU), eveniment desfăşurat în perioada 9 – 13 decembrie la San Francisco, Steven Shirey şi colegii săi au modelat mişcarea fluidelor de la adâncimi atât de mari folosind informaţii despre locurile din mantaua terestră în care s-au format diamante de mare adâncime.
Prin construcţia acestor modele, oamenii de ştiinţă speră să descopere legătura (dacă aceasta există, desigur) dintre dinamica fluidelor din adâncurile mantalei terestre, formarea diamantelor şi proprietăţile rocilor din zona de tranziţie a mantalei.
Seismele de mare adâncime sunt fenomene frecvente, cu conţinut energetic foarte ridicat „şi totodată manifestări foarte interesante ale tectonicii plăcilor – care se produc la adâncimile până la care se manifestă tectonica plăcilor”, conform lui Steve Shirley.
Diamante îngropate la marea adâncime pot explica producerea seismelor
Facebook Comments