Astăzi la Instituția Prefectului – Județul Arad a avut loc o ședință a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstince Arad. În cadrul ședinței au fost prezentate reprezentanților asociațiilor de pensionari din județul nostru prevederile principale ale bugetului asigurărilor sociale pe anul 2015 în domeniul pensiilor. Printre aceste prevederi se regăsește faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2015, valoarea punctului de pensie este de 830,2 lei, în creștere cu aproape 40 de lei față de anul trecut. De asemenea, potrivit prevederilor Legii Bugetului de stat pe anul 2015, nivelul indeminzației sociale pentru pensionari este de 400 de lei, în creștere cu 50 de lei față de anul trecut. Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 peste de 2.415 lei, față de 2.298 lei pe anul 2014. Conform prevederilor art. 17 din Legea Bugetului Asigurărilor Sociale pe anul 2015, cuantumul ajutorului de deces se stabilește astfel: 2.415 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului (față de 2.298 lei în 2014), respectiv 1.208 lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului (față de 1.149 lei anul trecut). Începând cu data de 1 ianuarie 2015 indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor cu invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate, este de 665 de lei, reprezentând 80% din valoarea punctului de pensie.
„Instituția Prefectului împreună cu instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie într-un dialog permanent cu cetățenii. În cadrul acestei întâlniri le-a fost prezentată reprezentanților pensionarilor situația privind principalii indicatori folosiți în calculul pensiilor pentru acest an și este îmbucurător faptul că se înregistrează creșteri imprtante în cazul punctului de pensie sau al pensiei minime. Suntem deschiși oricăror probleme pe care pensionarii arădeni doresc să ni le aducă la cunoștință în cadrul acestui Comitet Consultativ”, a declarat Florentina Horgea, Subprefect al Județului Arad.