Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC) Arad a primit în ultima lună auditul de recertificare şi după o amplă analiză la nivelul tuturor proceselor derulate la nivelul întregii structuri a fost certificată de TŰV Austria.
Calitatea actului managerial, a bunelor practici implementate la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și nu în ultimul rând orientarea în direcția calității sunt confirmate de finalizarea cu succes al celui de-al patrulea audit de recertificare a Sistemului de Management al Calităţii implementat.
Procesul de recertificare derulat în această lună a finalizat tranziția la noua versiune a standardului internațional privind Sistemul de Management al Calității conform ISO 9001-2015 și atestă permanenta orientare către beneficiari, preocuparea constantă a managementului instituției pentru îmbunătăţirea proceselor şi serviciilor oferite beneficiarilor.
„Astfel, ne este confirmat faptul că obiectivele acestei instituții, pe lângă respectarea reglementărilor legale, vizează satisfacția, motivația, angajamentul, conștientizarea personalului propriu, precum și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite beneficiarilor. Certificatul demonstrează ca prin activitatea noastră satisfacem nevoile beneficiarilor prin serviciile pe care le oferim în cadrul instituției şi în unitățile subordonate și care corespund standardelor de calitate de la nivel european”, declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
DGASPC Arad a fost certificată ISO 9001 pentru prima dată în anul 2008, fiind la acea vreme singura Direcție din țară care a obținut certificare ISO 9001 pentru managementul calității.
De atunci și până în prezent Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC) Arad a fost recertificată la fiecare 3 ani, în conformitate cu noile versiuni publicate ale standardului.