DGASPC ARAD, CAMPANIE DE INFORMARE ȘI PREVENȚIE PRIVIND DAREA SAU LUAREA DE MITĂ

by Dana B.

 Sub sloganul „O ilegalitate poate părea un preţ mic pentru o reputaţie pătată! Darea şi luarea de mită se pedepsesc cu inchisoarea. Nu da/Nu primi spaga!”ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului de Interne, deruleaza la Arad o serie de intalniri în cadrul unui program cu activități de educație anticorupție dedicate tinerilor și adolescentilor din centrele aflate in subordinea Directiei Generale de Asistenta Socială si Protecția Copilului Arad.

Este vorba despre o campanie de informare si prevenție prin care se urmărește schimbarea culturii privind darea sau luarea de mită, dar si în scopul promovării unui comportament de recunoaştere şi respingere a corupţiei. Astfel, ofiţerii DGA au participat la activităţi în centrele din subordinea DGASPC Arad din Sântana și Ineu, precum și la organizațiile non-guvernamentale partenere.

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne în prevenirea și combaterea corupţiei, desfăşoară mai multe astfel de acțiuni de informare ce au ca obiectiv o mai bună cunoaştere a activităţilor desfăşurate de această unitate, dar şi conştientizarea consecinţelor implicării în fapte de corupţie.

„Este important pentru noi parteneriatul cu Direcţia Generală Anticorupţie, aceasta pentru că atât beneficiarii serviciilor noastre, cât și angajații din centrele din subordinea DGASPC Arad pot afla direct de la ofițerii anticorupție care sunt riscurile și cosecințele unor fapte reprobabile și pot oricând sesiza astfel de situații. Ca toți adolescenții, tinerii din sistem sunt și ei expuși unor anturaje care pot avea influențe negative asupra comportamentului, astfel că întâlniri de genul acesta nu pot fi decât constructive și binevenite.”, declară Erika Stark, directorul general DGASPC Arad.

 

Facebook Comments