DGASPC Arad angajează asistenți maternali

by Cristian Dobre

Arad. La nivel național este implementat proiectul TEAM-UP Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor cu scopul de a atrage cât mai multe persoane spre calificarea în meseria de asistent maternal profesionist.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să devină asistent maternal profesionist.
Dacă aveţi abilităţi în munca cu copiii; doriţi să ajutaţi copii cu vârsta cuprinsă între 0 – 18 ani; doriţi să creşteţi, să îngrijiţi şi să educaţi copii la domiciliul dumneavoastră, doriți o carte de muncă și un salariu, parcurgeți următorii pași:
PASUL 1
Sunați la telefon 0257/250325 de luni – joi: 8.00 – 16.30 și vineri: 8.00 – 14.00 pentru a obține informații suplimentare și dacă în urma informațiilor obținute doriți să intrați în procesul de evaluare în vederea obținerii atestatului de asistent maternal urmați:
PASUL 2
Trimiteți prin poștă la adresa: str. 1 Decembrie nr. 14, Arad, județul Arad, un dosar care să conțină o cerere de evaluare în vederea eliberării atestatului de asistent maternal, curriculum vitae și acordul de date cu caracter personal, formulare – completate de persoana care dorește obținerea atestatului de asistent maternal și pe care le puteți găsi pe pagina de Internet a instituției https://www.dgaspc-arad.ro/formulare/ – în original, precum și actele de stare civilă (certificate de naștere, de căsătorie, de divorț, CI) ale tuturor membrilor care locuiesc cu solicitantul – în copie, actele de studii ale persoanei care solicită evaluarea în vederea obținerii atestatului de asistent maternal – în copie
certificate de cazier judiciar ale solicitantului și ale persoanelor cu care acesta locuiește – în original, titlul de proprietate/contractul de închiriere sau orice alt document care atestă dreptul de proprietate ori, după caz, folosință – în copie.
Până la finalul anului 2023 când se încheie proiectul TEAM-UP , DGASPC Arad va angaja 20 de noi asistenți maternali profesioniști, adică câte 4 penrtru fiecare an din cei cinci de derulare a proiectului.
Asistentul maternal profesionist, ca angajat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, beneficiază de drepturi bănești, conform legislației în vigoare, consiliere și suport din partea specialiștilor D.G.A.S.P.C. Arad, precum și de cursuri de formare organizate în domeniul protecției copilului.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate