DGAF: PREJUDICII DE PESTE 100 MILIOANE EURO,DOAR IN LUNA MARTIE

by Paula Craciun

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Antifraudă, Alexandru Cristea, a declarat, într-o intervenţie telefonică la „INCOME”, că doar în luna martie, inspectorii DGAF au identificat peste 200 de cazuri de evaziune fiscală, în care a fost stabilit un prejudiciu total de peste 100 de milioane de euro.

În plus, Alexandru Cristea a precizat că aproximativ 80 dintre operatorii economici verificaţi nu au fost sancţionaţi, contrar informaţiilor apărute pe piaţă în legătură cu excesul de zel al inspectorilor antifraudă.

Cristea a declarat că inspectorii DGAF au înaintat organelor de urmărire penală aceste sesizări, subliniind că atenţia acordată „marii evaziuni” şi cea acordată „micii evaziuni” „este cel puţin egală”.

Directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe
, a salutat „ordonanţa pe bonul fiscal”, însă a afirmat că, în opinia sa, aceasta pare „să fie dată împotriva inspectorilor ANAF”.

„În momentul în care tu ai nişte sancţiuni oarecum abuzive şi inaplicabile, raportate la realitatea din teren, tu, ca inspector, eşti pus în situaţia nefericită de a închide o shaormerie pentru 3 lei
„, a afirmat directorul PNVV.

Acţiunile ANAF, prin Direcţia Antifraudă, au ţinut capul de afiş al ştirilor în ultima perioadă. Dezlănţuirea inspectorilor ANAF în lupta cu evaziunea fiscală a trebuit să fie temperată. După ce în presă au apărut mai multe cazuri de aşa-zise abuzuri din partea inspectorilor, Guvernul a decis să intervină şi să schimbe legislaţia astfel încât să nu mai existe firme închise pentru câţiva lei.

În urma acţiunilor din ultimul timp, Fiscul a suspendat activitatea a 232 de firme din aproximativ un milion de societăţi controlate. ANAF susţine că efectele verificărilor se văd deja.

În primele 3 luni, numarul caselor de marcat fiscalizate a crescut cu peste 24%, comparativ cu aceasi perioada a anului trecut. De asemenea, gradul de conformare voluntară a crescut cu aproximativ 20%, veniturile colectate de ANAF situandu-se cu mult peste aşteptări.

Pe de altă parte, afaceriştii au păreri împărţite. Dacă unii susţin că Fiscul face abuzuri închizând firme pentru 3 lei lipsă şi lăsând astfel oameni pe drumuri, alţii spun că se observă o diminuare a evaziunii şi o creştere a veniturilor încasate. Rămâne însă de văzut pe ce principii se bazează filosofia ANAF şi care este explicaţia faptului că marii evazionişti au fost, până acum, oarecum ocoliţi de tălpile inspectorilor anti-fraudă.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments