Anca Țurcașiu are o familie superbă alături de partenerul ei de viață, Cristian Georgescu, și de fiul lor, Radu.
Cântăreața Anca Țurcașiu formează o familie cu medicul Cristian Georgescu de foarte mulți ani. Cei doi s-au căsătorit în anul 1998, iar petrecerea a avut loc în Paradisul Verde de la Corbeanca. Nașii de cununie ai celor doi au fost soții Țânțăreanu, Cristian și Manuela. La nuntă au participat 400 de invitați. Anca Țurcașiu și Cristian Georgescu, care au un băiat pe nume Radu, s-au cunoscut în America. Cu toate acestea, vedeta a mărturisit că nu și-a dorit niciodată să locuiască acolo pentru că este foarte legată de România.
„Eu am un bărbat de 21 de ani cetățean american și puteam să trăiesc foarte relaxată în California, undeva pe malul oceanului. Și nu am făcut asta, a venit el după mine, pentru că ne-am dat seama că am fi fost nefericiți toată viața trăind acolo. Da, pentru că n-are legătură țara cu fericirea. N-are legătură, sunt multe alte lucruri care te fac fericit. familia, casa, prietenii, anturajul, spectacolele. Noi ieșim din casă aproape în fiecare seară dacă eu nu am treabă seara. nu se poate să nu găsim un spectacol sau știu eu ceva unde să mergem să ne simțim bine”, a declarat Anca Țurcașiu într-un live pentru okmagazine.ro.
„Mie îmi place aici acasă. Eu sunt extrem de legată de țara asta, de pământul ăsta. Nu ai cum să te rupi. Nu știu… Și băiatul meu e cetățean american, dar nu. Aici se simte cel mai bine.
„Mie îmi place aici acasă. Eu sunt extrem de legată de țara asta, de pământul ăsta. Nu ai cum să te rupi. Nu știu… Și băiatul meu e cetățean american, dar nu. Aici se simte cel mai bine. M-a atenționat de foarte multe ori să nu mă mai duc la școală că se uită lumea după mine și implicit după el. E deranjant… Și nu vrea să vorbesc despre el. … Soțul meu e un tip vesel, jucăuș, sociabil, dar Radu a vrut să stea departe de lumea asta„, a adăugat ea.
Sursa: libertatea.ro