DEZBATERE CU PRIMARIA SI AGENTII ECONOMICI, PENTRU VIITORUL STRANDULUI

by Cosmin Mihuta

La iniţiativa consilierului municipal PNL Florin Galiş, a avut loc, la Ştrandul Neptun, o dezbatere la care au luat parte peste 30 de persoane – comercianţi, consilieri municipali, reprezentanţi ai municipalităţii, inclusiv primarul Gheorghe Falcă. Cei prezenţi au analizat posibilitatea deblocării zonei din ştrand în care îşi desfăşoară activitatea majoritatea agenţilor economici şi modalităţile de atragere a arădenilor, în special a celor tineri. Printre soluţiile avansate au fost eliminarea tarifelor de intrare în zona comercială, seara, sau stabilirea unei taxe modice. De asemenea, a fost analizată posibilitatea externalizării gestiunii şi administrării ştrandului către o societate a Primariei, fie că este Recons sau altă societate nouă.

Comercianţii au ridicat problemele cu care se confruntă în mod uzual: accesul clienţilor în timpul serii sau la evenimente proprii, eliminarea taxării în extrasezon, plata diferenţiată pentru parcarea maşinilor în funcţie de perioada zilei, abonamente flexibile etc. Nu în ultimul rând, a fost menţionată necesitatea iniţierii unor evenimente, poate chiar săptămânale, care să anime activitatea ştrandului. Vis-a-vis de solicitările comercianţilor, Primaria şi-a expus propria viziune legată de investiţii: pasarele, bazine etc. „Am iniţiat această dezbatere pentru că o astfel de discuţie era imperios necesară în condiţiile în care se pune problema transferării administrării activităţii şi demararea sezonului estival. Sunt probleme cunoscute sau mai puţin cunoscute dar care trebuie să aibă o soluţie pentru a readuce arădenii la ştrand. Eu cred că doar o dezbatere sinceră între comercianţi şi administraţia locală poate debloca situaţia”, a declarat Florin Galiş.

Consilierul local municipal a mai adăugat că, în opinia sa, „ar fi mai bine ca în întreţinerea ştrandului să fie implicată şi Gospodărirea Comunală, pentru spaţiile verzi”, cu care primarul Falcă a fost de acord.

Facebook Comments