Continuă rușinea pentru imaginea sportului arădean, iar sosirea vremii rele, care ce să vezi, va mai dura vreo 3-4 luni, confirmă ceea ce știam de ani buni, infrastructura sportivă a Aradului este la pământ! Dacă în Polivalentă ne-a mai și plouat și ne-a fost frig, de am stat cu gecile pe noi, pe arena Francisc Neuman gazonul a devenit un fel de arătură cu mult noroi, asta după ce lucrările la stadionul de 14 milioane de euro au durat șase ani, iar după alți doi ni se spune că mai e nevoie de reabilitări! Bătaie de joc e puțin spus…Nici măcar nu a plouat atât de mult că terenul UTA-ei arată ca după război, cu naționala U20 părtașă și ea la acest nou episod de uitat, astfel că oficialii arădeni au decis să anunțe în ultimul moment că locația amicalului internațional cu Vojvodina Novi Sad, prezentat cu surle și trâmbițe, se schimbă! Șoc și groază, urmează din nou circul înapoierii banilor pe bilete pentru cei care au apucat să și le achiziționeze, dar lovitura de grație pentru fanii Bătrânei Doamne a venit abia acum câteva ore, când conducerea clubului a anunțat că UTA se întoarce pe…arena Otto Grefner din Șiria (foto), revenindu-se practic la umilința de acum 3-4 ani, când echipa juca tot acolo, în Liga a II-a!
O nouă pată de rușine pe imaginea sportivă a Aradului…
Variantele Motorul și Sînicolau Mic au căzut pe rând, astfel că singura soluție pentru a nu se face și mai mult de râs în fața sârbilor de la Vojvodina, care probabil vor rămâne șocați că nu vor ajunge pe stadionul mare al Aradului, a rămas cetatea Șiriei. Și asta într-o zi de duminică. În aceste condiții, ultrașii UTA-ei anunță că nu fac deplasarea la meci, ca semn de protest față de această nouă batjocură la care este supusă UTA și suporterii ei. Conducerea clubului este acuzată de incompetență în felul în care a tratat organizarea acestui meci, în condițiile în care era de anticipat că anotimpul ploios și dubla naționalei U20 (n.n. luni se va juca la Arad meciul dintre România și Polonia) vor afecta serios gazonul de pe singurul stadion decent al Aradului, dar cu un gazon de județ. Amicalul dintre UTA și Vojvodina Novi Sad se dispută duminică, ora 15, la Șiria. Mai jos aveți comunicatul integral al celor de la Ultras Arad, postat pe facebook:
„O nouă pată pe imaginea Bătrănei Doamne…
Tocmai acum, când ne bucuram de organizarea unui amical internațional în compania unui adversar al cărui nume are rezonanță pentru fotbalul din această parte a Europei, iată că asistăm la o nouă batjocură. Conducerea clubului UTA a anunțat în ultimul moment că meciul nu se va mai disputa pe noua arenă Francisc Neuman ci, surpriză… pe stadionul din Șiria.
Considerăm că această decizie este o insultă atât față de sutele de suporteri care își achiziționaseră deja bilet, cât și față de Vojvodina Novi Sad, echipa invitată. Se demonstrează încă o dată cât de puțin contează imaginea acestui club pentru cei care se ocupă de el, dar și pentru autoritățile locale, care nu au fost în stare să asigure un gazon de calitate la inaugurarea arenei Francisc Neuman, nu s-au ocupat de întreținerea lui nici ulterior, iar acum tratează cu indiferență această problemă în timp ce încearcă să acapareze atenția aducând naționala U20 să joace aici, pe un teren impracticabil în timpul iernii.
În acest context, grupurile noastre au decis să nu se mai prezinte la partida de mâine și să nu mai accepte încă o astfel de umilință. Ne amintim cu tristețe exilul sumbru la care UTA a fost supusă recent prin mutarea la Șiria, dar speram că lucrurile s-au schimbat…”, se menționează în comunicatul celor de la Ultras Arad.