Destinațiile preferate de români pentru vacanța din 2017

by Dana B.

Turiştii români îşi planifică un concediu sub soare latin în această vară, Barcelona, Roma, Lisabona şi Tenerife fiind cele mai populare destinaţii pentru vacanţă de vară, arată datele furnizate de către specialiştii motorului de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro. Cu toate acestea, mai mult de un sfert dintre turiştii români consideră planificarea unei vacanţe stresantă, arată studiul.

„Dintre toate căutările efectuate pe site-ul momondo.ro, Barcelona este cea mai dorită destinaţie de vacanţă pentru această vară. Iar când vorbim de tipul de vacanţă, câteva zile petrecute pe plajă sunt în planul a 69% dintre români. Mai mult, printre alte destinaţii cu iz latin căutate pentru această vară se numără Roma, Lisabona şi Tenerife”, a declarat directorul de marketing al momondo România, Mircea Giurcă.

În plus, tot mai mulţi români sunt interesaţi să descopere o destinaţie mai puţin explorată până acum: cel mai sudic oraş din Portugalia, Faro, care are cea mai mare creştere în căutări, de 490%, în 2017.

În mod obişnuit, există o mulţime de factori de luat în considerare atunci când planificăm vacanţa de vară: de la buget şi alegerea destinaţiei, până la găsirea zborului şi hotelului potrivit şi apoi pregătirea bagajelor pentru vacanţa propriu-zisă.

 „Din ultimul nostru studiu internaţional despre călătorii ştim că majoritatea românilor îşi rezervă concediul cu două-trei luni în avans şi că mai mult de jumătate (63%) dintre aceştia pun în mod regulat bani deoparte pentru a-şi putea permite o vacanţă. Aşadar, planificarea în ultimul moment nu este o tendinţă printre români, dar este surprinzător faptul că pentru 26% dintre aceştia planificarea vacanţei este stresantă”, a menţionat Giurcă.

În aceeaşi măsură, vacanţa de vară a românilor durează în medie nouă zile, o perioadă mult mai scurtă comparativ cu cea a călătorilor din ţările nordice sau din Europa de Vest, de 13-16 zile.

Motorul momondo.ro propune şi câteva metode de a scăpa de stresul din vacanţă. Specialiştii recomandă astfel rezervarea din timp a zborului şi a hotelului, deoarece zborurile rezervate cu 56 de zile în avans sunt mai ieftine, iar multe hoteluri oferă reduceri celor care fac rezervări din timp.

De asemenea, ”zece minute rezervate pentru a face un checklist al bagajelor te poate scuti de momentul în care arunci în grabă lucrurile în valiză ca apoi să-ţi dai seama că ai uitat cel mai important lucru: paşaportul tău”.

Mai mult, turiştii trebuie să evite să ajungă în aeroport în ultimul minut, iar odată ajuns la destinaţia de vacanţă, turistul nu trebuie să se grăbească să umple zilele cu cât mai multe planuri posibile, ci este în regulă să îşi aloce o zi liberă pentru a nu face absolut nimic.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments