Sunt versurile din refrenul plăcutei melodii a lui Maximilian, versuri care mi-au venit în minte urmărind meciul UTA- M.Motru. Nu am să fac o cronică a meciului, nici n-aveam de gând să scriu de fapt, nimic. Anumite evenimente însă m-au îndemnat să punctez câteva aspecte.Nu pot crede că UTA a devenit ceea ce este acum. Am ajuns cu 15 minute înainte de ora începerii meciului, prima imagine din faţa ochilor, imagine care a rămas aceeaşi , pe tot parcursul jocului, fiind culoarea spălăcită a 
scaunelor de la tribuna I şi peluze. Din roşul falnic al UTA-ei de altădată scaunele au devenit spălacit de triste, sigur ca sufletele celor din generaţia mea şi tot atât de sigur ca sufletele celor care au „ migrat” spre cealaltă UTA. Sunt convins că le pare rău că nu mai pot acoperi spălăceala gri a peluzelor cu trupurile lor îmbrăcate în roşu-alb….alb – roşu curat şi sincer ,nu gri-ul ca plumbul bacovian. Gri-ul le-a năpădit inimile. Vroiam să scriu despre Laso. Vroiam să repete fantasticul meci al revenirii UTA-ei, cel din 8 Martie anul trecut, când a umilit-o pe Poli. Azi a fost alt Laso pe teren, unul nepregătit fizic, egosit în multe faze în care se putea finaliza , numit căpitan poate datorită talentului său, necontestat.
În prima junătate de oră vroiam să scriu despre Monac, jucător tânăr , puternic, chiar tehnic, cu un fizic ce ar trebui să facă să tremure orice fundaş, câteva acţiuni bune în primele minute, dar despre una vroiam să scriu şi a ieşit alta…Monac s-a topit , iar când puterile nu te mai ţin faci faulturi, vociferezi , primeşti un avertisment, apoi altul şi-ţi laşi echipa în 10. Vroiam să scriu despre frumoasele coregrafii ale şi mai frumoasei galerii de la peluza dinspe gară. De multe ori nu ştiam, ca fotoreporter sau cameraman, ce să nu pierd din spectacol, acţiunile de joc din teren sau splendoarea manifestare fizică şi vocală a galeriei cu „ De la Dunăre la Sena….”
Azi, cu Motru…pe aceeaşi peluză un tricolor cu cele trei litere (UTA) cusute pe el…dar cel mai trist, în spatele lui doar trei persoane, una pentru fiecare culoare, una pentru fiecare literă.
Vroiam să scriu despre bravul fundaş dreapta Feussi, brav în cele mai multe partide ale UTA-ei, vroiam una…şi a ieşit alta. Introdus în echipă de către Voinea, la rugăminţile jucătorului de culoare( el fiind o perioadă accidentat), golul primit de echipa sa în minutul 30 are o mare parte amprenta lui Feussi, el fiind depăşit şi în viteză şi în forţă de atacantul din Motru, dar gestul care m-a făcut să scriu, a fost refuzul de a atinge mâna întinsă a antrenorului interimar atunci când l-a schimbat.Vroiam să scriu de înfăţişarea neobişnuită a lui Marţian la stadion, fără vreo pălărie din vasta-i colecţie. Îl vedeţi într-una din poze cum încearcă să-şi etaleaze tehnicitatea în controlul balonului ( am mai văzut aşa ceva şi la G. Becali). Dar …după finalul partidei era de negăsit.
Sunt sigur că şi dumneavoastră dragi cititori, mai ales cei care au fost la meci aţi fi dorit să „ scrieţi” despre una despre alta…şi chiar o faceţi.Comentariile sunt tot un fel de cronici, chiar dacă sunt iscălite cu alte nume. Unii au curaj şi semnează cu adevărata identitate, unii scriu chiar la obiect, dar aşa cum am menţionat la început pe toţi îi doare , pe toţi ne doare ce a devenit UTA.
Unii dintre dumneavoastră râmân „încăpăţânaţi” pe baricadele alb –roşii. Magnific. Alţii au migrat spre alte baricade , încă firave, au migrat cu aceleaşi culori, sperând că vor umple în curând peluzele cu trupurile lor, sperând că „ De la Dunăre la Sena…” se va auzi cândva, des, până în Aradul Nou, Gai, Sânicolaul Mic sau Glogovăţ.
Până atunci vom scrie ( atât noi cât şi dumneavoastră) „ Despre una ,despre alta”…..ca un fel de zbor cu parapanta.
Ioan Hamza
