DESEURILE DIN PLASTIC POT FI TRANSFORMATE IN CIUPERCI COMESTIBILE

by Dana B.

Cercetătorii au venit cu o idee inedită în abordarea problemei deşeurilor din plastic

A fost inventat un dispozitiv care transformă deşeurile din plastic într-un produs comestibil. Acest proces are loc datorită unor tulpini de ciuperci ce digeră ingredientele din plastic, dar nu acumulează substanţele toxice.
„Am fost cu adevărat inspiraţi de ideea că ciupercile pot digera plasticul, pentru ca, mai apoi, să rezulte o biomasă comestibilă”, a declarat unul dintre inventatori, designerul austriac Katharina Unger.
 Numit Fungi Mutarium, dispozitivul a fost creat după câţiva ani de cercetări şi experimente. Acum, însă, Unger împreună cu o echipă de microbiologi lucrează pentru a descoperi mai mutle tipuri de ciuperci, care pot fi folosite pentru a eficientiza procesul de descompunere.
„Ştim că există potenţial pentru a accelera acest proces, chiar prin optimizarea fenomenelor din jurul acestuia: temperatura, umiditatea sau microclimatul vor ajuta ciupercile să descompună cât mai rapid materialul plastic. De asemenea, deşi este considerată controversată, există un mecanism de modificare genetică. Ce se întâmplă dacă modificaţi organismul, astfel încât acesta să poată procesa materialele mai repede?”, a declarat Unger.
Conform unui raport întocmi recent, s- a estimat că, în următorii 35 de ani, numărul peştilor din oceanele planetei va fi depăşit de deşeurile din plastic, iar până în 2050, vom produce de 3 ori mai mult plastic decât până în 2014.
Desigur, există tehnologii care ar ajuta la reciclarea plasticului, însă există ţări care, deşi dispun de aceste metode, fac faţă cu greu fenomenului poluării. Spre exemplu, în China fabricile de ardere a materialui plastic emană o cantitate mare de dioxid de carbon în atmosferă.

Ideea dispozitivului a venit de la un studiu realizat de cercetătorii Universităţii din Yale. Aceştia au găsit o ciupercă rară în zona Amazonului, denumită Pestalotiopsis microspora. Ea poate supravieţui consumând doar poliuretan – substanţa principală din care sunt fabricate materialele plastice. Această ciupercă nu numai că ar putea trăi în întregime cu poliuretan, dar ar putea face acest lucru într-un mediu lipsit de oxigen, care ar putea fi zona inferioară a unui depozit de deşeuri.
Dispozitivul este dotat cu o serie de cupe albe mici, care sunt realizate din agar-agar (gelatină derivată din alge marine), amidon şi zahăr, precum şi felii subţiri de deşeuri din plastic care au fost sterilizate în prealabil cu lumină UV. Miceliile de Pleurotus ostreatus şi Schizophyllum commune sunt lăsate să cadă în cupe şi, pe măsură ce cresc, acestea se hrănesc cu deşeuri de plastic şi nutrienţi din pereţii cupelor.
„În doar câteva săptămâni, ciupercile încep să crească, folosind doar plastic pentru a se alimenta. După câteva luni, plasticul va fi descompus, iar în locul său va rămâne doar o cupă de agar-agar plină cu ciuperci albe şi comestibile”, a declarat cercetătoarea Fiona MacDonald.
Sursa:descopera.ro
Facebook Comments