Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului de Ordine Publică, împreună cu comisari de mediu și jandarmi au desfășurat la data de 03 decembrie a.c., un control la o societate comercială din satul Horia.
În urma activității desfășurate au fost identificate deșeuri periculoase respectiv 86 kg de baterii uzate cu conținut de plumb, iar în incinta punctului de lucru se ardeau cabluri electrice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase în baza O.U.G.195/2005 și neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase în baza OUG. 92/2021.