Descoperirea unui schelet cu un picior lipsă este pe cale să ofere răspunsul la una din marile engime istorice, legate de campania lui Napoleon din Rusia. O echipă mixtă de arheologi francezi și ruși încearcă să determine dacă scheletul aparține unuia dintre generalii favoriți ai lui Napoleon, informează BBC.
Arheologii au găsit scheletul într-un sicriu din lemn îngropat într-un parc din orașul Smolensk, cu ocazia unor săpături realizate pentru fundația unei clădiri.
Pe lângă piciorul lipsă, rămășițele umane prezentau urmele unor răni care corespundeau cu cele cunoscute în cazul generalului Gudin, veteran al Revoluției Franceze și al războaielor napoleoniene.
„Din momentul în care am văzut scheletul cu un singur picior, am știut că acesta e omul nostru”, a declarat șeful echipei de arheologi.
Un prim raport legist a confirmat că scheletul aparține unui bărbat cu o vârstă între 40 și 45 de ani. Probele finale ADN sunt așteptate săptămâna viitoare.
După moartea generalului Gudin, din timpul campaniei lui Napoleon din 1812 în Rusia, inima sa a fost transportată până la Paris, unde a și fost îngropată. Locul din Rusia unde a fost înmormântat generalul a rămas, până acum, un mister.
Sursa: digi24.ro