Oamenii de știință au descoperit depozite de microplastic pe muntele Everest, la peste 8.000 de metri altitudine, fiind locul cel mai neașteptat, la cea mai mare înălțime, în care au ajuns până acum particulele care pun în pericol ecosistemele.
Probele colectate de pe cel mai înalt munte din lume au o mulțime de microplastice prezente, iar cauza este deocamdată controversată. Fibrele de poliester, acril, nylon și polipropilenă au fost găsite pe munte, iar cercetătorii au două ipoteze: provin fie de la echipamentele de munte de înaltă performanță care utilizează acest materialele, fie au fost aduse de vânt.
Totuși, modul în care aceste materiale au ajuns pe munte este încă sub semnul întrebării. Unii sunt de părere că obiecte mari ar fi fost pierdute în timpul ascensiunilor, în timp ce alții spun vânturile puternice le-au adus de la nivelurile inferioare. Indiferent de motiv, cert este că în toate cele 19 probe prelevate de la mare înălțime, colectate în aprilie și mai, ca parte a expediției National Geographic și Rolex’s Perpetual Planet Everest Expedition, au fost descoperite microplastice.
Cea mai mare concentrație a fost găsită în tabăra de bază – 79 de fibre microplastice pe litru de zăpadă – care este un nivel ce dăunează ecosistemelor.
Probele au fost studiate de Universitatea din Plymouth, iar într-un comunicat de presă, profesorul Richard Thompson, a spus:
„Începând cu anii `50, materialele plastice au fost utilizate din ce în ce mai mult datorită caracterului practic și durabilității lor. Cu toate acestea, acele calități creează, în mare parte, criza globală de mediu pe care o vedem astăzi.
Acum există o recunoaștere globală a necesității de a lua măsuri și chiar Nepalul a impus reglementări privind expedițiile pe munte, pentru a încerca să limiteze problemele de mediu create de deșeuri.
Acest studiu și cercetările noastre continue subliniază importanța creării unor materialelor care au calitățile materialelor plastice, dar fără moștenire durabilă și dăunătoare”.
Sursa: digi24.ro