Etapă foarte importantă, în weekend, la vârful seriei a opta din eşalonul fotbalistic terţ. Cel mai tare meci se anunţă la Chişineu Criş, între a doua şi prima clasată, Crişul sperând să îi provoace liderului neînvins Ghiroda prima înfrângere stagională. Nu va fi deloc uşor, timişenii formând o echipă foarte bine organizată şi pragmatică. Formaţia lui „Ştili” Abrudean are însă de partea sa avantajul terenului propriu, iar o victorie la scor ar putea-o aduce chiar pe primul loc înaintea ultimei etape a turului. Derby-ul arădean al etapei, cel dintre Şoimii Lipova şi Progresul Pecica, se anunţă foarte interesant şi disputat. Ambele echipe au ca obiectiv calificarea în play-off (locurile 1-4), Lipova având moral mai bun după două victorii la rând, cea din urmă obţinută pe terenul viceliderului din Dumbrăviţa, neînvins până la duelul cu trupa lui Flavius Sabău.
Curticiul are şansa primei victorii stagionale, în duelul codaşelor
„Şoimii” vor să lege a treia victorie la rând, pentru a-şi asigura o poziţie de play-off la finalul turului, ei urmând să stea în ultima rundă, de săptămâna viitoare. De cealaltă parte, pecicanii joacă o carte esenţială pentru a reveni cu şanse bune în lupta la play-off, pentru asta având nevoie de un rezultat pozitiv vineri, pe arena „Banatul” din Sânicolau Mic. În runda cu numărul 9, ultima a turului, Progresul va juca pe teren propriu contra nou promovatei, Pobeda Star Bișnov. În fine, tot în etapa a opta va juca sâmbătă şi Frontiera Curtici, într-un adevărat duel al suferinţei cu Avântul Periam. Cele două echipe ţintesc la Graniţă prima victorie stagională.
Liga a III-a, etapa a opta:
Lipova – Pecica, vineri, ora 15
Crișul – Ghiroda, sâmbătă, ora 15
Bišnov – Dumbrăvița, sâmbătă, ora 15
Curtici – Periam, sâmbătă, ora 15
Cermei va sta.
Clasament