Mircea Roşca a fost plasat în arest la domiciliul său din localitatea Comarnic, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX reprezentanţii Biroului de presă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICJJ).
Şi vărul lui Roşca, Adrian Rotilă, arestat preventiv în acelaşi dosar, pentru dare de mită, a fost plasat în arest la domiciliu.
După arestarea lui Mircea Roşca, şefia PNL Prahova a fost preluată de senatorul Ion Luchian, el conducând filiala în calitatea de preşedinte interimar alături de Roberta Anastase.
Roşca a fost arestat preventiv pe 20 noiembrie 2014. Deputatul a fost reţinut, pe 19 noiembrie, după ce a fost audiat la DNA Ploieşti, unde a fost adus de anchetatori în urma percheziţiilor făcute, timp de şase ore, la locuinţa sa din Comarnic, judeţul Prahova.
Cu o zi în urmă,
Deputaţilor încuviinţase cererile de percheziţie, reţinere şi arestare, în dosarul în care Mircea Roşca este acuzat de fapte de corupţie, după ce a fost denunţat de un om de afaceri din Comarnic.
Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că procurorii au aşteptat să primească de la Camera Deputaţilor încuviinţarea pentru percheziţie, solicitată de DNA din 11 noiembrie.
Deputatul PNL este acuzat de trafic de influenţă după ce în 2011, când era vicepreşedinte al PNL Prahova, a cerut de la un om de afaceri, care l-a denunţat la DNA, 20.000 de euro pentru a interveni la preşedintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, şi la alţi membri ai Consiliului Local Azuga pentru ca firma denunţătorului să dobândească terenuri în oraş.
Pe de altă parte, în perioada 2011-2014, Mircea Roşca ar fi intervenit pe lângă factorii de decizie din instituţii publice din judeţul Prahova, respectiv Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia, în vederea atribuirii către societăţile deţinute de vărul său, omul de afaceri Adrian Rotilă, a unor contracte de achiziţii publice. În schimbul acestor „intervenţii”, susţin procurorii anticorupţie, Roşca ar fi primit de la Rotilă aproximativ 90.000 de lei, construcţii în valoare de 35.418,39 lei şi folosinţa unui autoturism marca Audi A8.
Vărul lui Roşca, Adrian Rotilă, a fost arestat preventiv în 24 noiembrie în acest dosar, pentru dare de mită.
Mircea Roşca, în vârstă de 40 de ani, este membru al PNL din 1997, iar din 2011 conduce filiala judeţeană Prahova a PNL, fiind deputat la primul mandat, ales în colegiul Valea Prahovei.
Sursa: mediafax.ro