Internaţionalul arădean Dennis Man a avut parte de un sezon agitat în stagiunea precedentă din liga a doua italiană, însă acum are ocazia să demonstreze de ce este în stare. În ultima ediție din Serie B, Man a jucat destul de puțin în mandatul lui Enzo Maresca și s-a confruntat şi cu probleme medicale, astfel că nu s-a putut ridica la nivelul așteptat de către italieni. Şi conaţionalul Valentin Mihăilă a fost împrumutat la Atalanta, unde a jucat destul de puțin, iar formația din Bergamo nu a dorit să îl transfere definitiv pe român, astfel că a revenit la Parma.
Acum însă, Man și Mihăilă sunt văzuți doi dintre cei mai importanți jucători ai Parmei, doar locul 12 în stagiunea trecută, iar jurnaliștii de la Tuttomercatoweb îi dau pe aceștia titulari inconstestabili în noua ediție din Serie B. Cum ar putea arăta Parma în noul sezon: Buffon – Delprato, Cobbaut, Romagnoli, Pezzella – Estevez, Bernabe – Man, Vazquez, Mihăilă – Tutino. Noul sezon din Serie B începe 12 august, cu Parma primind în etapa inaugurală vizita nou promovatei Bari.