Dennis Man are șanse foarte mici să fie pe teren la România – Grecia, meciul de debut al noului selecționer Edi Iordănescu, programat vineri, ora 20:15, pe stadionul Steaua. Mijlocașul de 23 de ani al Parmei a fost izolat de restul colegilor, pentru că este foarte răcit. A fost testat la Covid, iar vestea bună este că a ieșit negativ de fiecare dată. Dar răceala puternică îl ține departe de antrenamente.
Sunt șanse mici ca Man să se antreneze miercuri, astfel că staff-ul federal nu e deloc optimist ca acesta să-și revină prea rapid. În cel mai bun caz, Man va fi pe teren la al doilea amical al tricolorilor, cel de marți, 29 aprilie, din Israel.
Facebook Comments