Bucurie mare în familia lui Denis Drăguș! Celebrul fotbalist urmează să-și vadă visul împlinit, acela de a deveni tată. Jucătorul a anunțat pe rețelele de socializare că iubita lui, Vanessa, este însărcinată! Iată câteva imagini emoționante cu burtica de gravidă, dar și ce mesaj i-au transmis bebelușului din pântec cei doi viitori părinți!
Denis Drăguș este unul dintre cei mai îndrăgiți fotbaliști din România. La o vârstă destul de fragedă, mai exact la 21 de ani, jucătorul de la FC Viitorul poate spune că le are deja pe toate. Astfel, dacă pe teren face senzație cu mingea, cu toții cunoscându-i rezultatele excepționale din domeniul sportului, lucrurile stau la fel de bine și pe plan sentimental, lăudându-se cu o iubită tare frumoasă.
Iar situația este din ce-n ce mai îmbucurătoare, ținând cont de faptul că iubita jucătorului, Vanessa, este însărcinată. Anunțul a fost făcut chiar de „perla” lui Gică Hagi, pe contul lui de Instagram.
Iubita lui Denis Drăguș este însărcinată
Așadar, în urmă cu scurt timp, Denis Drăguș și-a luat prin surprindere admiratorii de pe Instagram, dezvăluindu-le o imagine emoționantă cu frumoasa lui iubită. Ceea ce le-a atras cu precădere atenția internauților a fost burtica de gravidă Vanessei.
Totodată, celebrul jucător de la FC Viitorul a postat și un mesaj ce i-a impresionat pe fani, adresat cu siguranță bebelușului ce urmează să se nască.
„Te așteptăm! ❤️”, a scris Denis Drăguș pe contul lui de Instagram, în dreptul imaginii cu iubita lui, Vanessa.
Vanessa le-a arătat fanilor burtica de gravidă
Dacă aruncați o privire pe contul iubitei fotbalistului, puteți vedea că și ea a postat o serie de imagini care mai de care mai frumoase prin care-și arăta burtica de gravidă, însoțite de altfel de niște cuvinte emoționante.
„Durează 9 luni să te pregătești pentru a te îndrăgosti pentru totdeauna”, este mesajul scris de Vanessa pe rețeaua de socializare.
Sursa: spynews.ro