Demonstraţie de forţă a liderului: FCC UAV Arad s-a impus clar în faţa revelaţiei Alexandria

by Sorin Haut

FCC UAV Arad a încheiat prima parte a sezonului regulat din Liga Naţională de baschet feminin cu un succes clar. Emoţii au fost doar cu tavanul Polivalentei din Arad, care a cedat din nou și apa a pătruns iar în sală, norocul fiind că nu pe suprafața de joc, ci doar în spatele unuia dintre panouri! Revenite aşadar acasă după un exil de un meci la Timişoara, “galben-albastrele” au trecut lejer în această seară, scor 63-44, de revelaţia de până acum a actualului sezon şi proaspăt calificata în semifinalele Cupei României, CSM Alexandria, meci contând pentru etapa a 13-a. Trioul Hadzovic – Keys – Vitulova a fost decisiv pentru echipa arădeană, cele trei jucătoare reuşind să marcheze aproape toate punctele trupei pregătite de Jose Araujo! Primele două sferturi nu au fost prea spectaculoase, cu ambele echipe greşind la finalizare, dar cu arădencele la timonă, 28-19 la pauza mare. Gazdele au turat apoi motoarele în partea secundă, iar cu un joc dezinvolt au reuşit să facă pe alocuri şi spectacol, spre deliciul puţinilor dar fidelilor suporteri, care nu aveau cum să rateze prima întâlnire din acest an cu favoritele.

„Galben-albastrele” încep returul miercuri, sub Tîmpa!

S-a terminat 63-44 pentru FCC Baschet UAV, care încheie turul Ligii Naţionale pe prima poziţie, cu 25 de puncte şi un bilanţ de 12 victorii şi doar o înfrângere, şi aceea în fieful campioanei Sepsi! Trebuie însă să menţionăm că Sepsi, locul 2 şi 23 de puncte, are un meci mai puţin disputat decât Aradul, iar CSM Satu Mare, locul 3, 21 de puncte, două partide în minus. De partea cealaltă, teleormănencele suferă a patra înfrângere stagională, dar rămân pe locul 4, cu 20 de puncte, completând careul de aşi. Tot azi, în runda a 13-a, Sepsi a spulberat-o pe BC Sirius Târgu Mureş, 113-40, iar Satu Mare a dispus tot acasă, de Universitatea Cluj, 96-42. Prima etapă din retur va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, liderul FCC UAV deplasându-se la Braşov pentru disputa cu Olimpia CSU, programată miercuri, 12 ianuarie, ora 17:30. (foto: baschetarad.ro)

FCC Baschet UAV Arad – CSM Alexandria 63-44

(14-10, 14-9, 18-14, 17-11)

Marcatoare:

Arad: Keys 21 (1×3) puncte, Vitulova 16, Hadzovic 15, Akathiotou 5 (1×3), Ghiţă 3 (1×3), Nagy 3, Manea, Vați. Nu au jucat: Mercea, Rotariu, Ciorban.

Alexandria: Benally 14 (4×3), Burcică-Mihai 8 (2×3), Pană 7 (1×3), Ackerman 5, Voicu 4, Petrova 3, Crăciunescu 3 (1×3), Mazilu, Horlea, Lungu. Nu a jucat: Oinaru.

Facebook Comments