Declarațiile lui Cătălin Botezatu, la patru luni de la moartea Zinei Dumitrescu

by Cristian Dobre

Au trecut patru luni de la moartea Zinei Dumitrescu, iar Cătălin Botezatu a făcut declarații uimitoare. Cei doi au avut o relație specială, iar designerul o vizita des pe aceasta la azilul la care se afla de câțiva ani.

Mai mult, Cătălin a declarat în repetate rânduri că a considerat-o pe Zina Dumitrescu a doua lui mamă. „E un subiect sensibil. Nici nu îmi vine să cred că au trecut aproape patru luni. Parcă mai ieri vorbeam cu ea, iar acum vorbim la timpul trecut. Pentru noi pare că nici nu a plecat dacă nu am văzut-o. Nici acum nu știu unde este urna. Zilele trecute vorbeam cu un amic dacă știe unde se află, la crematoriu sau la cimitir, dar nimeni nu știe nimic. Dacă  n-am apucat să ne luăm rămas bun de la ea în niciun fel, noi considerăm că e încă aici.  Am aprins lumânări și ne-am rugat la monumentul pe care l-am ridicat la casa de modă, acolo unde am depus și câteva coroane. La acel altar ne-am rugat și am plâns, dar noi credem că ea încă există pentru că nu a existat o înmormântare. Oricum, ea există printre noi și va rămâne veșnic vie în sufletele noastre”,a declarat Cătălin Botezatu, potrivit Cancan.

Zina Dumitrescu a murit la vârsta de 82 de ani! S-a stins în timpul somnului, în camera sa din azilul unde și-a petrecut ultimii ani din viață.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments