DECIZIE DE ULTIMA ORA. CE SE VA INTAMPLA CU SALARIUL PREMIERULUI DE LA 1 AUGUST!

by Paula Craciun

Premierul Victor Ponta a anunţat, într-o postare publicată miercuri dimineaţă pe contul său de Facebook, că îşi va dona diferenţa de salariu primită „prin faimoasa ordonanţă”, începând cu 1 august, echipei de baschet a Clubului Steaua.

„Nu m-am răzgândit, cred în continuare că este corect că demnitarii din România (Președinte, președinții Parlamentului, miniștrii, etc.) trebuie să aibă un salariu decent, cel puţin egal cu alți funcționari din subordine şi relativ asemănător cu ceea ce se întâmplă în Europa.

Dar la fel de corect este ca această mărire de salariu să fie făcută în același timp cu salariile celorlalţi angajaţi din sectorul public. Aşa că pot să mai aștept până vom adopta noua Lege a Salarizării”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.

„În consecinţă, am luat decizia personală ca începând cu data de 1 August să donez diferența de salariu primită prin „faimoasa ordonanță” către echipa de baschet a Clubului Steaua (care, anul acesta, joacă dupa mulți ani din nou într-o competiție europeană). Așa am sufletul împăcat și fac și un gest simbolic de sprijin pentru echipa și sportul pe care le iubesc atât de mult de peste 30 de ani”, a mai scris Victor Ponta.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments