DECIZIA CURTII DE APEL: MIRCEA BASESCU RAMANE IN AREST

by webeditor

Magistraţii Curţii Apel Bucureşti au respins, vineri, contestaţia fratelui preşedintelui faţă de decizia instanţei de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat vineri contestaţia lui Mircea Băsescu faţă de decizia instanţei de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar în care este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă.

Mircea Băsescu se află în arest preventiv din data de 20 iunie, când Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea procurorilor DNA.

De asemenea, instanţa a emis un mandat de arestare şi pe numele lui Marian Căpăţînă, cel care a intermediat banii luaţi de Mircea Băsescu de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

În prezent, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă se află în arestul Poliţiei Capitalei.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl său (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/mircea-basescu-ramane-in-arest-curtea-de-apel-i-a-respins-contestatia_154793.html#ixzz35qft8ZG8

Facebook Comments