UTA împlinește joi, 18 aprilie 2024, 79 de ani de la înființarea clubului, iar copiii vor fi recompensați cu un cadou frumos. Așadar, micii susținători ai Bătrânei Doamne sunt așteptați mâine, la fan shop, unde se vor întâlni cu antrenorul Mircea Rednic și alți patru componenți reprezentativi ai lotului. Iată anunțul clubului pe această temă:
”De ziua ei, Bătrâna Doamnă își așteaptă copiii acasă!
Mâine e zi specială în familia roș-albă: 18 aprilie 2024 e ziua în care se împlinesc 79 de ani de când baronul Francisc Neuman a creat o Legendă ce ne-a cucerit definitiv.
Sărbătoarea din acest an o dedicăm în totalitate copiilor Aradului!
Vrem să le mulțumim pentru că ne-au susținut cu miile în clipe grele, ne-au arătat ce înseamnă să iubești sincer și ne-au întărit.
Pe voi, copii, vă așteptăm să ne bucurăm împreună! Ne vedem mâine, 18 aprilie, ora 16:00, la fan-shop-ul de la Arena Francisc Neuman. Vor fi acolo pentru voi, pregătiți de fotografii sau autografe, Mircea Rednic alături de Florin Iacob, Rareș Pop, Claudiu Micovschi și Cătălin Vulturar.
Haideți să fim împreună de ziua noastră, a tuturor utiștilor și să-i spunem cu toții ”La mulți ani” echipei pe care o iubim!”