Ariana Raicu este arădeancă de-a noastră, are 8 ani și nu de mult timp a fost medaliată cu aur la etapa finală națională pe tatami de la Baia Mare, la categoria -29Kg, avându-l ca antrenor pe domnul profesor Longhin Lazăr.
Întâmplarea, sau nu, a făcut ca nu la mult timp după ce Ariana luase aurul să mă întâlnesc cu un prieten de suflet care încă de la primele cuvinte a început să îmi povestească despre „isprava” vecinei lui. Așadar, aveam vecinul vădit entuziasmat de realizările vecinei de 8 ani și o puștoaică ce mă cucerise din start cu numele și zâmbetul afișat într-o poză folosită de colegul de la sport pentru a marca rezultatele de excepție ale CSM-ului la ultimele Campionate Naţionale de judo. I-am spus că vreau să o întâlnesc. Și am întâlnit-o.
O mână de om. La prima vedere atât de plăpândă și gingașă, încât chiar nu ți-ar fi putut trece prin cap că n-ar fi tocmai indicat să o superi. Aflasem deja ”pe surse” că spusese că ideea vecinului nu a fost tocmai inspirată pentru că are emoții, însă ceea ce nu aflase ea, era că împărțeam aceleași emoții și asta pentru că brusc, văzând-o de la distanță îmi readusesem în prezent propriile-mi bucăți de copilărie care rezonau oarecum cu copilul ce se apropia de mine. Ne-am împrietenit repede. Mi-a spus că ar vrea totuși să fie doar cu mine (prezența mamei i-ar fi dat și mai multe emoții) și cu prietenul Alex, care n-ar fi plecat de lângă ea nici dacă l-am fi rugat. Era musai să fie prezent pentru că o știa de la grădi, pentru că este coleg de clasă cu ea și pentru a-mi spune cât de puternică o vede el pe Ariana noastră, că fuge nu rapid ci foarte rapid “la fel ca el”. Să fim bine înțeleși, aveam lângă mine niște copii care abia din toamnă intră în clasa a III-a, și bonus frățiorul de 3 ani al Arianei. Emoțiile au fugit odată cu primele ghidușii ale celor doi “bărbați” ce o însoțeau pe campioana noastră, așadar am început să o iscodesc oarecum pentru a afla ce se ascunde în spatele acelei medalii de aur.
Rep.: Când ai aflat prima dată despre acest sport?
Ariana: Păi, de la 4 ani (jumătate de viață n.r.) de când prietenul și fratele meu de cruce Mark, de la grădi, mergea la judo. Mi-a plăcut ce făcea el, am spus părinților și așa am început să merg la judo.
Rep.: Au fost de acord așa de prima dată, sau a trebuit să îi convingi, să insiști?
Ariana: A,nu, părinții mei mă susțin în tot. Au fost de acord imediat.
Rep.: Mai ai timp și pentru școală?
Ariana: Da, și chiar mă descurc foarte bine la școală. Pot să o salut și pe doamna Învățătoare Rodica Popa? (deci…salutări doamnei învățător Rodica Popa de la Pedagogic)
Rep.: Care este materia sau materiile tale preferate?
Ariana: Engleza și matematica. Mi-ar plăcea și româna, dar acolo e mult de scris, este nevoie de mai multă răbdare….
Rep.: Să înțeleg că nu prea ai răbdare?
Ariana.: Păi, sunt mai energică de felul meu și cred că și fratele meu David (zâmbește larg) m-a moștenit.
Aici intervine, normal, Alex:
-Dar cameră de filmat nu aveți?
-Păi nu, că este pentru ziar.
-Aha, păcat, credeam că apărem și la televizor.
-Aveți doar 8 ani, crede-mă că aveți timp…
Rep.: Ariana, cum sunt antrenamentele pentru o fată de doar 8 ani?
Ariana: Mie îmi plac! Și chiar dacă se întâmplă să mai întâmpin greutăți, mi le imaginez doar ca pe niște obstacole pe care trebuie să le depășesc. Până acum așa am reușit.
Rep.: Bine, hai să lăsăm școala, să lăsăm și antrenamentele și să îmi spui ce alte lucruri îți plac? Ce îți place să faci dincolo de școală și antrenamente?
Având în față, totuși, un copil, o fată de doar 8 ani cumva intuiam un răspuns legat de păpuși, rochițe și fundițe, ceva acolo care să o apropie cumva de vârsta ei și la care să pot gândi măcar ”Știam eu!”, însă Ariana noastră îmi răspunde cu o dezinvoltură debordantă pusă și mai mult în valoare de siguranța zâmbetului ei:
Ariana: Fotbal!
………recunosc, am avut un moment din ăla de derută crezând că mă aflu la “Copiii spun lucruri trăznite”, sau că ea tocmai a vrut să îmi testeze reacția, însă, nu, spunea adevărul, lucru confirmat și de mama ei ulterior. Recapitulăm, așadar: judo, fotbal, la care a adăugat cu aceeași bucurie și înotul.
Rep.: Recunosc că mă uimești. Să te mai întreb cum o să îți petreci vacanța?
Ariana: Vreau să mă joc mult cu prietenii mei, însă vreau să citesc și Harap Alb.
Rep.: Ce mesaj ai pentru ceilalți copii de vârsta ta?
Ariana: Știți? Îi aud pe foarte mulți că se plictisesc. Nu zic ca toți să practice judo, însă dacă ar merge la orice sport cu siguranță nu s-ar mai plictisi. Să facă sport, este foarte frumos!
Rep.: Multe fetițe de vârsta ta visează să devină medici, învățătoare, prezentatoare tv, tu ce vrei de la viitor?
Ariana Raicu: Vreau să devin campioană națională!
Privind la răspunsul de mai sus (preferatul meu!) în care îmi spunea cum vede fiecare greutate pentru a o depăși am sentimentul că asta va fi doar o chestiune de timp…
Rep: Mult succes, copile!
P.S. Nu se putea ca o astfel de întâlnire să nu aibă și o ”cireașa de pe tort”, așa că după o discuție avută cu mama Arianei, o doamnă tânără și frumoasă, care și-a descris copilul ca fiind mereu dornic de nou, cu o capacitate maximă de concentrare, sensibilă, iubitoare atât în relația cu familia cât și cu prietenii și colegii și care mereu obține ce vrea, îmi adaugă senin că… de multe ori face întreceri cu cei din familie la….flotări (cele mai multe fiind 100, în mai multe etape). OK, mulțumesc!
