Tristețea de duminică este reală. Dacă duminica aveți o neliniște, cercetătorii explică de ce. Potrivit unui studiu, 81% dintre cei 1.000 de voluntari luați în calcul au dezvoltat așa numita anxietate de anticipare, pe măsură ce se apropia începutul unei noi săptămâni de lucru.
Două treimi dintre ei au dormit foarte prost în noaptea de duminică spre luni. Fenomenul a fost observat chiar și la aceia care spun că iubesc ceea ce fac la serviciu.
Potrivit studiului, cei mai predispuși la anxietatea legată de o nouă zi de muncă – 86 la sută – lucrează în educație, justiție, finanțe sau asigurări.
Specialiștii au și sfaturi, pentru a evita sau măcar a reduce tristețea de duminică. De-a lungul zilei faceți sport, ieșiți în natură, ocoliți telefonul mobil și mesajele electronice.
De asemenea, evitați alcoolul înainte de culcare, pentru că veți avea un somn agitat, și încercați să dormiți în medie șapte ore.
Sursa: digi24.ro