Muraturile dau o savoare in plus mancarurilor gatite iarna, cand legumele nu sunt atat de accesibile. Iata ca muraturile aduc si un aport semnificant sanatatii.
Pe vremea cand nu existau sere, congelatoare si avioane, muraturile erau un aliment pretios fiindca altfel nu puteai manca legume iarna. Una din cele mai vechi metode de conservare, murarea este considerata de unele persoane o imbinare de stiinta si arta pentru ca micile greseli impiedica procesele biochimice specifice, dar pot strica si gustul muraturilor.
Legatura dintre muraturi si descoperirea Americii
Istoria indelungata a muraturilor incepe pe vremea cand nu existau alte mijloace de a conserva mancarea, astfel ca in unele zone oamenii nu puteau manca fructe si legume iarna. Daca astazi le mancam de placere, pe atunci muraturile pentru iarna erau cu adevarat necesare.
Se pare ca murarea dateaza de acum 4000 de ani, fiind inventata de indieni. Vestea s-a raspandit rapid, astfel ca s-au bucurat de muraturi
cam toate popoarele antice, ele fiind mentionate chiar si in Biblie.
Surprinzator este ca muraturile au jucat un rol important in descoperirea Americii. Pe vremea lui Columb, vapoarele nu reuseau sa faca drumuri foarte lungi din cauza scorbutului, o boala provocata de lipsa vitaminei C, care ii chinuia ingrozitor pe marinari, in lipsa fructelor si legumelor proaspete. Poate ca navele lui Columb s-ar fi intors din drum, daca Amerigo Vespucci n-ar fi umplut camarile cu muraturi, care sunt bogate in vitamina C.
Sursa: utilecopii.ro