De ce alimente trebuie să te ferești în post

by Cristian Dobre

Perioada postului este, pentru multe persoane, prilej de curățare spirituală, dar și de detoxificare. Numai că lipsa alimentelor de origine animală nu este întotdeauna de bun augur, cei care țin post îndreptându-și atenția spre alimente de post care nu sunt tocmai sănătoase, cum ar fi halvaua sau zacusca plină de ulei. În plus, consumul excesiv al acestor mâncăruri pune în pericol atât silueta, cât și nivelul colesterolului.

Medicii nutriţionişti atrag atenţia că postul nu presupune doar abţinerea de la alimentele din carne sau provenite de la animale, precum laptele şi ouăle.

Ei recomandă în primul rând o hidratare corectă a organismului: 1,5-2 litri de apă pe zi, pentru că procesul de detoxificare nu se poate realiza dacă avem un aport hidric redus, necorespunzător nevoilor organismului. O hidratare insuficientă favorizează intoxicarea cu propriile toxine metabolice.

Lichidele le putem lua şi din supe sau sucuri naturale. În plus, pentru ca dieta de detoxificare să ofere beneficiile dorite asupra organismului, este indicat să mâncăm cereale integrale, fructe şi legume proaspete. Proteinele ni le putem lua din nuci, alune, fistic sau migdale, pentru a mai putea echilibra necesarul zilnic, spune dr. Livia Nena, bionutriţionist.

Specialistul spune că acest stil alimentar este chiar necesar pentru fiecare dintre noi şi îl recomandă de două ori pe an.

Alimente de post care au multe calorii

Medicii spun că este interpretată greşit ideea potrivit căreia dacă ţinem post slăbim, deoarece, de cele mai multe ori, pentru a compensa, alegem alimente bogate în kilocalorii. Astfel, nelipsita halva conţine la suta de grame între 564 și 584 de kilocalorii.

În plus, suntem tentaţi ca în perioadele de post să mâncăm cât mai multă pâine, paste, nuci şi alune.

Astfel, 30 de grame de pâine au 70 de kilocalorii, 30 de grame de covrigei 100 de kilocalorii, 3 linguri de orez fiert sau paste făinoase conţin 150 de kilocalorii, mămăliga (60 de grame) 190 de kilocalorii, 30 de grame de alune, nuci, fistic sau migdale conţin 180 de kilocalorii.

Proteina vegetală este sănătoasă, dar pentru ca organismul să primească doza zilnică necesară trebuie să mâncăm mai mult. O porţie de piept de pui conţine aceeaşi cantitate de proteine ca şi o jumătate de kilogram de alune, completează specialistul.

O sursă excelentă de proteine găsiţi în ciuperci, care pot înlocui cu succes carnea.

Copiii şi gravidele nu trebuie să ţină post

Copiii până în 12-14 ani nu trebuie să urmeze o astfel de „dietă”.

Copiii sunt în plin proces de dezvoltare. Organismul lor are nevoie, zilnic, de proteină animală, luată din produse lactate sau ouă, menţionează dr. Livia Nena.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul femeilor însărcinate, în organismul cărora se dezvoltă o altă viaţă.

În perioada sarcinii, femeia are nevoie de o cantitate mai mare de proteine decât în mod normal, adaugă medicul.

Bolnavii cronici, post doar sub supravegherea medicului

Persoanele care suferă de boli hepatice cronice, au afecţiuni cardiovasculare sau diabet trebuie să se adreseze unui medic specialist înainte de a ţine post.Organismul acestor persoane este slăbit. O astfel de dietă le-ar pune viaţa în pericol. Este indicat ca, înainte de a ţine post, să meargă la medicul specialist, iar acesta să le recomande anumite alimente care ar putea oferi organismului aceleaşi beneficii ca şi alimentele de origine animală. În plus, pacientul trebuie monitorizat pe întreaga perioadă, conchide specialistul.

Sursa: csid.ro

Facebook Comments