Zilele trecute a avut loc, în Poiana Braşov, întrunirea anuală a aleşilor locali PNL, în cadrul căreia au fost discutate principiile după care va fi structurat viitorul program de guvernare după alegerile parlamentare de la finele acestui an.
O delegație a PNL Arad formată din 53 de persoane, primari, viceprimari, consilieri județeni, conducerea Consiliului Județean Arad și parlamentari din județ, a participat la discuțiile privind consultarea primarilor pe cele mai importante probleme de rezolvat la nivel guvernamental și parlamentar.
PNL își asumă să includă în programul de guvernare adoptarea unui Cod al incompatibilităţilor, dar şi rezolvarea problemei salariilor din administraţia locală, inclusiv ale aleşilor locali.
Astfel, principalele puncte adoptate, cu unanimitate de voturi, pentru 2016-2020 sunt:
- Descentralizarea cu asigurarea resurselor financiare pentru fiecare unitate administrativ teritorială;
- Atribuţiile administraţiei locale pentru sprijinul mediului economic local;
- Salarizarea funcţionarilor publici cu o creştere medie de 22% începând cu 2017;
- Statutul aleşilor locali;
- Codul incompatibilităţilor;
- Salarizarea aleşilor locali;
- Simplificarea procedurilor pentru creşterea gradului de atragere a fondurilor europene şi pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală.
Prin rezoluția adoptată, PNL dorește delegarea cât mai multor competențe dinspre structurile centrale către cele locale, prin aceasta urmărind beneficiul cert al unei mult mai bune adecvări a cheltuielilor și investițiilor la necesitățile comunităților locale.
„Credem că aceste măsuri pot opri deprofesionalizarea administraţiei publice iar aplicarea acestor principii asumate de câtre PNL poate aduce prosperitate reală în comunităţile României: răsplata justă a muncii făcute cu profesionalism şi onestitate, transparenţa cheltuirii banului public, competiţia reală în investiţiile publice, diminuarea birocraţiei şi încurajarea iniţiativei”, a afirmat Gheorghe Falcă, în calitate de președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL.
Ca atare, PNL susține, prin rezoluția asumată în cadrul întâlnirii, că cele mai bune șanse – la educație, la un sistem medical performant, la prosperitate – ne sunt oferite de comunitatea în care trăim și nu prin loialitatea față de un sistem clientelar centralizat.