DARIUS VALCOV, IN AREST LA DOMICILIU

by Paula Craciun

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov va fi cercetat în arest la domiciliu, a decis joi Înalta Curte de Casație și Justiție.

Decizia nu este definitivă.

Senatorii au încuviinţat miercuri solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) de reţinere şi arestare preventivă a senatorului Darius Vâlcov în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Senatorul PSD Darius Vâlcov le-a solicitat, miercuri, colegilor parlamentari să dea un vot favorabil cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale preventive. El a precizat, în plenul Senatului, că a avut pregătit un discurs, dar a ales să-l susţină în faţa judecătorilor.

„Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși”, a transmis recent, DNA, într-un comunicat.

„Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări (trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau, o pictură pe lemn, inscripționat Aurel Acasandrei”, menţionează comunicatul.

Sursa: capital.ro

Facebook Comments