DARIUS VALCOV, ARESTAT DIN NOU, PREVENTIV

by Paula Craciun

Înainte de vot, senatorii s-au certat pe modalitatea de aprobare a cererii: cu majoritatea simplă a celor prezenți sau cu majoritatea calificată, adică jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

În plus, parlamentarii PNL i-au cerut preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ca, în eventualitatea în care cererea DNA este respinsă, ea să fie totuşi publicată în Monitorul Oficial – ceea ce nu s-a întâmplat în situaţia lui Dan Şova. Disputa a devenit atât de puternică încât unul dintre senatorii liberali, Cristian Bodea, a cerut demisia lui Tăriceanu de la conducerea Senatului. „Mulți pot citi legi, dar nu toți le pot interpreta”, a fost replica lui Tăriceanu.

„Procedura legală”, decisă prin vot

Până la urmă, preşedintele Senatului a recurs la un gest fără precedent: i-a invitat pe parlamentari să decidă prin vot „procedura legală” de ridicare a imunităţii lui Vâlcov. „Pentru ca această dispută să nu fie tranşată, aşa cum unii au încercat să invoce, de preşedinte, cu toate că eu nu am tranşat această chestiune, vă dau posibilitatea dumneavoastră, plenului, să se exprime”, a spus Tăriceanu. În consecinţă, senatorii au votat să se aplice prevederile articolul 173, din Regulamentul Senatului, care a fost modificat, marţi, prin hotărârea nr. 25, şi care a fost deja publicat în Monitorul Oficial. Urmare a acestui vot, ridicarea imunităţii lui Vâlcov putea fi decisă de majoritatea simplă, adică jumătate din cei prezenţi. Totuşi, la vot, nu au mai fost dubii: 106 senatori au fost „pentru” şi doar 29 „împotrivă”. Vâlcov a lipsit de la ședință, fiind la Înalta Curte, dar, potrivit liderului senatorilo PSD, Ilie Sârbu, chiar dacă ar fi fost prezent nu ar fi dorit să ia cuvântul în apărarea sa. Între timp, pe Facebook, președintele Klaus Iohannis scria că înțelege „supărarea oamenilor” pe mulţi dintre cei aleşi să-i reprezinte în Parlament, care-i sfidează, dar „în democrație” nu poți rezolva un abuz prin alt abuz”.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments