Cei mai buni doi pistolari ai CS Municipal Arad, Casian Codrean și Daria Haristiade – laureați ai anului trecut în tirul românesc – vor concura la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul etapei a 5-a din cadrul Campionatului Național de aer comprimat. Concursul de la București se anunță o repetiție utilă în vederea finalei programate în poligonul Sorin Babii din Arad, în perioada 3-9 februarie. Va fi un prim obiectiv important al anului 2018, care se anunță interesant și pe plan internațional:
“Un prim obiectiv important e finala națională de aer comprimat, care se va desfășura luna viitoare, chiar la Arad. Daria va concura la sfârșitul lunii și la două concursuri internaționale, la Innsbruck, în Austria și la Munchen, în Germania. Urmează apoi, în februarie, Europenele de aer comprimat, la Gyor (Ungaria), unde va încerca să obțină calificarea pentru Jocurile Olimpice ale Tineretului, din toamnă, programate la Buenos Aires, în Argentina. Are șanse bune, mai ales că anul trecut, la Baku, a fost foarte aproape de calificare. La Europene va concura și Casian, el depășind din păcate vârsta maximă admisă participării la Jocurile Olimpice din octombrie”, ne-a declarat antrenorul secției de tir al CSM-ului, Gheorghe Pop.
Cei doi pistolari arădeni de mare perspectivă visează și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, dar până acolo mai e drum lung. Campionatul Mondial de la Seul, din Coreea de Sud, programat în luna septembrie, e prima bornă importantă în parcursul spre cea mai importantă competiție sportivă a globului.