DANIELA DODEAN ESTE IN CULMEA FERICIRII: „CEL MAI MARE TROFEU!”

by Sorin Haut

Campioană şi medaliată europeană de dublu şi cu echipa României, prezentă de două ori la startul Jocurilor Olimpice, câştigătoare şi finalistă în cupele europene, campioană a Italiei şi Austriei, clasată nu demult între primele 20 de jucătoare de tenis de masă ale lumii, multiplă campioană naţională. Sunt doar câteva dintre rezultatele de top ale Danielei Dodean, desemnată în ultimul deceniu, în şase rânduri, cea mai bună sportivă a Aradului. Performanţe cu care foarte puţini sportivi se pot mândri. Nimic nu se compară însă cu momentele trăite acum câteva zile, când a devenit mămică. Dana a adus-o pe lume, la o clinică privată din Viena, pe Lara Melissa, iar emoţiile unei astfel de bucurii nu se pot traduce în cuvinte. Totuşi, jucătoarea CSM-ului ne-a mărturisit că ea şi soţul său, portughezul Joao Monteiro, se simt în al nouălea cer:

Revine în vară la antrenamente

Mulţumim frumos tuturor celor care ne-au transmis mesaje de felicitare, în postură de mămică mă simt cea mai fericită şi împlinită femeie din lume. Mi-am îndeplinit cea mai frumoasă dorinţă şi pot spune că acesta este cel mai mare trofeu! La Arad vom ajunge la nunta surorii mele, Andreea, undeva la sfârşitul lunii iunie, iar la antrenamente voi reveni treptat, după şase săptămâni”, ne-a declarat Daniela Dodean. Vă reamintim că jucătoarea de la CSM Arad va evolua din toamnă în puternicul campionat francez, pentru formaţia Saint Quentin.

 

 

 

Facebook Comments