Campioana Ligii 4 Arad la fotbal, CS Socodor este ca și promovată în Liga a III-a, după ce prima manșă a barajului de promovare, disputată sâmbătă, la Dănceu, s-a întrerupt încă din minutul 48, la scorul de 0-2! Victoria va deveni probabil și mai clară, chiar 0-3 după judecata Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal. Imediat după reușita cu numărul doi a Socodorului, arbitrul Vasile Buzea a eliminat un al doilea jucător al campioanei din Mehedinți și de aici a început scandalul. S-a creat un meleu în care „centralul” partidei a fost lovit, înjurat și stropit cu apă. Arbitrul din Giurgiu a fluierat finalul și a arătat în total alte alte cartonașe roșii. În raportul de arbitraj, „centralul” a menționat că i-a fost pusă în pericol integritatea și că spectatorii au pătruns pe gazon, motiv pentru care a fost nevoit să fluiere finalul. Într-un comentariu pe Facebook, Daniel Ciobanu (cadru MAI) – al doilea jucător eliminat și cel acuzat că l-ar fi lovit pe arbitru, a scris următoarele:
Arbitrul, acuzat de gazde că a scris minciuni în raportul de arbitraj
”Reacția mea nu are ce caută pe terenul de fotbal. Corect, am greșit și suport consecințele, dar nu ce a scris «cavalerul fluierului» că a fost lovit cu piciorul și pălmuit, că a fost prins de față și împins. În plus, acesta spune că au intrat suporterii pe teren și de asta a oprit meciul. Din nou neadevărat!”. ”Eu tot nu văd unde sunt cei 4-5 fani care au intrat sa îl bată? / Cum fiecare plătește pentru Greșelile pe care le face, așa ar trebui și el sa plătească , e simplu”, a comentat și Alin Băloi, un alt fotbalist al Recoltei Dănceu, care e completat de același Ciobanu: ”Asta este acum! El poate să scrie orice, iar noi avem de pierdut, este vina noastră!” Interesant este faptul că și arbitrul central al meciului întrerupt sâmbătă, Vasile Buzea, este cadru MAI.
Se mai prezintă Recolta la returul de sâmbătă, ora 17:30?!
Jucătorii eliminați de la campioana județului Mehedinți, Daniel Ciobanu, Octavian Adelin Făiniși și Robert Țogoe, toți trei cadre în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în afara fotbalului, precum și antrenorii Cosmin Munteanu, de asemenea cadru MAI, la Jandarmeria Mehedinți, cât și Stelian Stăncioiu – primar al comunei Jiana și jucător-antrenor la Recolta, au fost chemați miercuri, 21 iunie, de la ora 15:30, la Comisia de Disciplină și Etică a FRF pentru a dat explicații pentru cele întâmplate. Și delegatul jocului, Bogdan Pâncu a fost convocat la comisie.
Se anunță eșec la ”masa verde”, sancțiuni financiare și suspendări
Liga2.prosport.ro susține că în cazul în care va primi sancțiuni de peste 50.000 de lei, Recolta Dănceu intenționează să nu se prezinte la retur și să nu se mai înscrie sezonul următor în campionatul Ligii a 4-a din Mehedinți, poate nici măcar în Liga 5. Manșa secundă a barajului de promovare în Liga a III-a dintre campioanele județelor Arad și Mehedinți ar trebui să aibă loc sâmbătă, 24 iunie, de la ora 17:30, la Socodor.