Arădeanca Daniela Dodean-Monteiro, 35 de ani, continuă să rămână în prim-planul tenisului de masă european. Deși s-a retras de la națională, jucătoarea noastră se numără printre protagonistele fazelor finale din cea mai puternică întrecere continentală inter-cluburi, Liga Campionilor! Componentă a formației franceze Saint Quentin – dintr-un campionat din Hexagon ce dă trei sfertfinaliste, fără îndoială cel mai redutabil pe plan european – Dodean nu a jucat aseară din cauza unei stări febrile, în ultimul meci al grupei B, dintre echipa sa și SKST Plus Hodonin (Cehia), scor 3-2. Chiar și fără cealaltă jucătoare de bază, rusoaica Polina Mikhailova, învoită, Saint Quentin s-a impus la mare luptă, scor 3-2 la general, puncte obținute de suedeza Linda Bergstrom 2 și de talentata franțuzoaică Camille Lutz. Pentru gazde a jucat, în condițiile date și antrenoarea Olga Mikhailova. Cu un bilanț de trei victorii și o înfrângere, 3-2 și 3-0 cu Hodonin, respectiv 3-0 în deplasare și 2-3 acasă cu UCAM Cartagena (Spania), Saint Quentin a câștigat grupa B, cu 7 puncte, urmată în clasament de Hodonin, 6 puncte și Cartagena, 5 puncte.
Nu au avut noroc la tragerea la sorți, o vor înfrunta pe Linz Froschberg
Dodean a punctat în cele trei partide de trei ori, câte o dată în deplasarea de la Cartagena, 3-2 la seturi cu Maria Xiao și o dată la Hodonin, 3-2 cu poloneza Natalia Partyka, dar și cu ibericele, în meciul de acasă, 3-1 cu Lin Ye, când a și fost învinsă la mare luptă de asiatica Sofia Zhang, 2-3 la seturi. Astăzi a avut loc tragerea la sorți, iar norocul nu i-a surâs formației lui Dodean, care va înfrunta cel mai bun loc 2 din celelalte grupe, Linz AG Froshberg, cu campioana Sofia Polcanova în componență! Austriecele au terminat pe poziția secundă în grupa C, după o altă formație din Franța, Etival Clairefontaine ASRTT, cu românca Camelia Iacob în lot. În sferturile Ligii Campionilor vor mai evolua și alte românce, Eliza Samara, pentru campioana europeană en-titre și câștigătoarea neînvinsă a grupei A, KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg (Polonia), dar și Adina Diaconu, pentru Metz TT (Franța), câștigătoarea grupei D, tot cu victorii pe linie.
Dodean, bilanț pozitiv în grupă! Alte patru românce vor juca în sferturi
O altă neșansă a sorților este că Saint Quentin se află pe parte de tablou cu principala favorită, Tarnobrzeg, astfel că în cazul unor victorii în sferturi, Dodean și Samara s-ar putea înfrunta în semifinale! În celelalte trei sferturi, Tarnobrzeg va da peste ASD Quatro Morri (Italia) – locul 2 în grupa B, cu o altă tricoloră în lot, Tania Plăian, Etival o va înfrunta pe TTC Novi Sad, reprezentanta Serbiei, locul 2 în grupa A, iar Metz va juca cu locul secund din grupa B, Plus Hodonin. Meciurile urmează să se dispute în sistem tur-retur, în luna februarie a anului viitor.
Foto: TTSQ, facebook