Site-ul Federaţiei Internaţionale de Tenis de masă îi acordă un spaţiu larg jucătoarei Daniela Dodean-Monteiro, arădeanca de la CS Municipal acordând un interviu în exclusivitate. “În vârstă de 29 de ani, Daniela Dodean-Monteiro e o super-femeie: campioană europeană la dublu mixt, jucătoarea din România face de toate, e mama unei fetiţe superbe, soţie a unui star din Portugalia, Joao Monteiro şi desigur, o campioană la masa de tenis de masă”, se menţionează pe ittf.com.
Dodean recunoaşte că familia e totul pentru ea, iar naşterea fetiţei a fost un imbold incredibil în carieră: „Pentru mine, cele mai bune lucruri pe care le-am primit în viaţă sunt soţul meu și apoi nașterea fiicei mele, Lara. Aș renunța la tot în lume pentru a-mi face fiica fericită! După ce a apărut în viaţa noastră Lara, am devenit şi mai puternică. Îmi iubesc enorm familia, dar în acelaşi timp inima mea bate şi pentru tenisul de masă, care mi-a oferit atât de multe până acum”, se destăinuie Dana, pe site-ul Federaţiei.
Calificată în optimi de finală în proba de simplu a Mondialelor de la Dusseldorf, Dodean duce o viaţă nouă de ceva timp, trebuind să se descurce pe mai multe planuri: “Împreună cu Joao alternăm antrenamentele şi programul, pentru a fi alături de Lara. Soţul mă susţine foarte mult, eu mă ocup de mâncare şi somn, dar când Lara vrea să se joace, tatăl ei e întotdeauna acolo”, a mai spus Dodean pentru ittf.com.
Dana Dodean, o viaţă nouă: “Mamă, soţie şi campioană!”
Facebook Comments
previous post