DAN RISTIN: “FORMĂM, LA FELNAC, O ADEVĂRATĂ FAMILIE”

by Sorin Haut

Preşedintele clubului Victoria Felnac e mulţumit de startul lansat al echipei sale în Liga a IV-a, dar pe de altă parte se aştepta la un început bun, mai ales după investiţiile din vară: “Mă bucur pentru joc şi cele două victorii, startul e prognozat, pentru că pe undeva ne aşteptam să vină şi rezultatele, ca urmare a investiţiilor recente. Obiectivul rămâne o clasare în prima jumătate, să practicăm un fotbal frumos, plăcut ochiului şi să consolidăm clubul, iar aici mă refer în special la baza sportivă, echipament şi materiale, dar şi la cel puţin o grupă de juniori în plus. De asemenea, ne preocupă şi înfiinţarea unei secţii de judo”, ne-a declarat Dan Ristin. Preşedintele celor de la “VI-FE” apreciază colaborarea şi sprijinul de care echipa are parte în relaţia cu administraţia locală, iar aici un rol deosebit îl are primarul Ioan Maliţa:
Relaţie normală cu administraţia
“Relaţia cu Primăria şi în general cu noua administraţie s-a schimbat mult în bine, altele sunt datele problemei. Dar e un nivel normal, colaborăm foarte bine, iar asta e în folosul comunităţii. Un alt obiectiv e atragerea de noi sponsori. Vreau să remarc în mod deosebit factorul uman, iar aici mă refer la antrenorul Dan Cuedan, la jucătorii rămaşi din vechiul lot dar şi la cei nou veniţi, pentru că într-un timp scurt am reuşit să-i integrăm pe toţi şi să formăm o adevărată familie. Ăsta e cel mai mare câştig!”

Facebook Comments