Dan Petrescu, despre duelul cu UTA: “Va fi foarte greu, dar avem mare nevoie de victorie”

by Sorin Haut

Dan Petrescu a prefaţat meciul de astăzi cu UTA în stilul său caracteristic, plângându-se în continuare de programări şi lăudând următoarea adversară, deşi echipa arădeană şi-a pansat moralul abia etapă trecută, după o serie de zece meciuri fără victorie în Liga 1. CFR Cluj a început şi ea slab noul an, cu trei egaluri din tot atâtea meciuri, serie negativă cu care antrenorul campioanei nu a fost obişnuit: „Trei meciuri în care am fost egalați pe final nu sunt ușor de digerat. Din păcate, nu avem timp să plângem sau să ne gândim ce ghinion am avut, pentru că avem meci iar. Nu înțeleg de ce ne grăbim, de ce jucăm atâtea meciuri acum în ianuarie-februarie. Punem meciurile unul peste altul. De-abia am ajuns, am venit cu autocarul și trebuie să începem alt meci. Cum să vorbesc cu băieții, când să-i motivez? Greu în condițiile astea. Am înțeles că Craiova joacă joi și noi jucăm marți, mi se pare foarte corect tot ce se întâmplă…. Cei care fac programările au ceva împotriva CFR-ului, asta e clar. Suntem și cu moralul puțin afectat, nu e ușor să fii egalat de trei ori, de două ori chiar la ultima fază a meciului”, a transmis Dan Petrescu la conferința de presă. Analizând mai în detaliu duelul cu arădenii, antrenorul CFR-ului are cuvinte de laudă la adresa UTA-ei, pe care o consideră o specialistă a meciurilor în deplasare:

Îi laudă pe utişti:Au fost buni și în atac, dar nu marcau…”

„Stim că UTA a schimbat antrenorul și el a câștigat primul meci. A primit doar 17 goluri până acum, m-am uitat la statisticile lor, pentru că meciuri nu prea am avut timp să văd și eram surprins. În deplasare au primit numai 9 goluri în 12 meciuri. Arată foarte bine în deplasare. E ciudat, ei acasă au probleme, în deplasare în schimb sunt foarte buni. Au fost buni și în atac, dar nu marcau. Și la meciul cu noi a fost la fel, au jucat foarte bine, ne-au dominat. De aceea au și cumpărat trei atacanți, Cardoso, Otele și un lituanian, ca să-i ajute. Și iată că la primul meci al lui Badea au reușit să câștige, vin cu moral foarte bun. Eu sunt conștient că va fi foarte foarte greu, mai ales că jucătorii noștri, nu toți, nu au avut timp să-și revină. Și vorbesc mai ales despre cei care au jucat deja două meciuri și sunt posturi-cheie unde nu putem face schimbări. Avem jucători accidentați, cum ar fi la fundașii centrali. Dar, avem nevoie mare de o victorie, asta e cel mai important pentru toți și toată lumea știe asta”, a adăugat „Bursucul”. Portarul Bălgrădean și fundașul Camora sunt suspendați, Sigurjónsson accidentat, în timp ce Dugandzic, Susic și Itu au şanse mici să fie titulari, dar ar putea prinde în premieră pentru acest an minute oficiale.

Nu ar fi normal să ne gândim toată ziua la restanțe”

Între timp, CFR-ul a oficializat aseară un nou transfer, al internaționalului bulgar Kristian Dimitrov, fundaș central de 24 de ani, care vine de la Hajduk Split (Croația). În vestiarul liderului nu e tocmai liniște, din moment ce există restanțe importante la nivel salarial. „Nu ar fi normal să ne gândim toată ziua la același lucru, mai ales că toată lumea și-a luat banii la CFR, nimeni nu a rămas cu datorii neachitate. Pe undeva îi înțeleg pe jucători, dar ar fi păcat să se gândească la restanțe sau dacă banii vin acum sau peste mai mult timp. Banii și-i vor lua în întregime până la urmă”, a comentat Petrescu. În precedentele trei întâlniri dintre cele două formații în Liga 1 s-a marcat câte un singur gol. Arădenii au câștigat cu 1-0 la Cluj în toamna lui 2020 și au pierdut cu același scor în fața CFR-ului anul trecut la Arad, în ediții de campionat diferite. „Statistica nu joacă niciodată și oricum s-au schimbat multe. Și despre CFR s-a spus că dacă conduce cu 1-0 nimeni nu o mai egalează și, iată, că s-a întâmplat asta în două rânduri în ultimele săptămâni”, a mai afirmat tehnicianul campioanei.

 

Facebook Comments