DAN CUEDAN: „AM INTALNIT O ECHIPA MAI BUNA”

by Sorin Haut

Şoimii Pîncota a făcut astăzi un meci ceva mai slab la Reşiţa, unde a pierdut cu 2-0. Dan Cuedan recunoaşte că echipa sa a fost depăşită de o adversară superioară. „Trebuie să recunoaştem cu fair-play că astăzi am întâlnit o echipă mai bună decât noi. Am avut şi noi şansele noastre, o bară, plus alte două-trei ocazii bune, dar am primit uşor acel gol pe final de repriză, fază pe care am tratat-o cu superficialitate. Startul de repriză secundă a fost slab, am fost dominaţi, apoi am reuşit să echilibrăm şi contrar cursului jocului am primit golul doi. Finalul ne-a găsit în atac, dar nu am reuşit să marcăm golul de onoare”, ne-a declarat antrenorul Pîncotei, Dan Cuedan. Înfrângerea din Valea Domanului trebuie deja arhivată, atâta timp cât pe „şoimi” îi aşteaptă săptămâna viitoare două meciuri grele: „Trebuie să dăm repede uitării acest meci, pentru că săptămâna viitoare suntem angrenaţi din nou pe două fronturi, marţi jucăm în Cupă cu Poli iar sâmbătă avem meci de campionat”, mai spune Cuedan.

Facebook Comments