Este greu de crezut că primarul liberal din Vinga, Sorin Negrei, are tupeul să mai candideze pentru un nou mandat, în condițiile în care nu a mișcat un fir de iarbă pe parcursul celor două mandate, spune președintele PSD Vinga, dr. Dan Bogoșel.
„De ani de zile auzim doar povești la gura sobei din partea lui Negrei iar oricărui vingan i-ar fi dificil să numească măcar o singură realizare care se leagă de numele său sau de PNL. Pentru că primarul a avut noroc cu Guvernarea PSD, care a finanțat proiectele, prin Programul Național de Dezvoltare Locală și l-a obligat să modernizeze străzile din comună. Idem în ceea ce privește reabilitarea unor unități de învățământ care s-au făcut prin același program național și unde primarul nu are absolut nicun merit.
Negrei a dormit continuu 8 ani de mandat și cu tupeu maxim vrea să ne forțeze să îi ținem companie la Siesta încă 4.”, afirmă președintele PSD Vinga, dr. Dan Bogoșel.