Dacă n-are spital ca Bîlcea, prințișorul Bibarț își face imagine cu adăpostul de noapte

by Cosmin Mihuta

Întrecerea socialistă Bîlcea-Bibarț continuă și după sărbătorile de Paște. Dacă tot se amână alegerile, speranțele încă n-au murit, așa că ambii trag tare, unul să fie sigur că rămâne valabil ce s-a stabilit în februarie, la București, și anume Bîlcea – candidat la Primăria Aradului, celălalt să dea jocurile peste cap și să anuleze acea decizie, adică Bibarț – candidat la Primăria Aradului.

Așa că nici nu au trecut bine sărbătorile, că a început competiția. Bîlcea s-a tras în chip, cum se spune, joi, la spitalul fantomă de la Expo Arad, cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Dacă Bîlcea a punctat, era cazul să puncteze și Bibarț, mai ales că la vizita de joi a fost singurul rămas pe dinafară, fiind prezenți prefectul Stoian, președintele CJA Iustin Cionca, cam toate oficialitățile importante ale județului și municipiului. Dar cu ce să iasă în față ? Pomii de pe Bulevardul Dragalina i-a plantat, nu mai e loc de alții, cu acțiunile de dezinfecție nu se mai poate lăuda, după ce s-a aflat că firma care le execută e aceeași care a băgat în spital mai mulți elevi de la Liceul German. Domnul primar ne asigura că a fost reziliat contractul cu firma din Deva, dar acum vedem că lucrează în continuare. Ne-a mințit cu nerușinare domnul primar și a reziliat doar un contract micuț, în timp ce contractul principal, ăla cu bani mulți, a rămas în vigoare ? Poate le răspunde arădenilor, ca să nu avem impresia că pentru domnul Bibarț e în fiecare zi 1 aprilie. Dar să revenim la subiect. Cu lucrările din oraș nu putea să se laude, fiindcă merg în ritm de melc, din lipsă de bani, zic unii din primărie. S-au terminat fondurile, din cauza angajărilor pe bandă rulantă de anul trecut, zic aceiași cârcotași, dar vom reveni pe această temă.

Așadar, pană de subiecte pentru prințișorul renegat al lui Falcă. Ce să facă, ce să facă ? Evrika! Soluția e tot un fel de spital de la Expo, dar amenajat într-o sală de sport, de pe Voinicilor. Nu e spitalul, ci adăpost de noapte, tot cu un fel de „pacienți“, culeși de pe stradă, tot cu paturi de campanie. Și și-a tras prințișorul nostru de poveste un filmuleț cu adăpostul de noapte, în fața ușii, că doar nu era să intre printre oamenii săraci, să mai ia ceva, povestind cum luptă el pentru poporul arădean și adună oamenii de pe străzi. Păzit, bineînțeles, de eternii lucrători de la „Locală“, trimiși de fostul subaltern al lui Coldea să-l ferească de COVID pe domnul primar.

Competiția continuă, iar săptămâna viitoare ne așteaptă noi peripeții ale celor doi candidați. Un weekend plăcut, vorba primarului, și poate aflăm totuși ce mai caută prin municipiul Arad firma de dezinfecție care a băgat copii în spital.

 

P.S.: Îl invităm pe domnul Bibarț la o plimbare prin oraș, să vadă câți oameni ai străzii nu sunt ridicați de lucrătorii de la „Locală“, deși arădenii fac zilnic sesizări.

 

.

#PrevențieȘiAcțiune

Publicată de Calin Bibart pe Vineri, 24 aprilie 2020

Facebook Comments