Şi mergem pentru a vedea cea mai nouă producţie a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad – PERPLEX, de Marius von Mayenburg, în regia lui Theodor Cristian Popescu. Scenografia poartă semnătura lui Mihai Păcurar, light design-ul pe cea a lui Lucian Moga iar coregrafia pe cea a Andreei Gavriliu. Cei patru actori care dau viaţă personajelor lui Mayenburg sunt Carmen Vlaga – Bogdan, Cecilia Donat, Andrei Elek şi Alex Mărgineanu.
„Eu încă mai cred în poveste, încă mai cred în personaje“, spune Marius von Mayenburg, un adevărat „rebel“ în rândurile dramaturgilor germani contemporani. În ciuda faptului că mulţi critici şi regizori din Germania preferă în special texte politice, poetice sau – pentru a folosi un termen la modă, inventat de teoreticianul Hans – Thies Lehmann – postdramatic, prin accentul pe care îl pune în scrierile sale pe personaje şi pe intrigă Mayenburg consideră că piesele sale par „de modă veche“. Asta nu îl împiedică, însă, să fie la ora actuală unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici contemporani germani, şi nici ca piesele sale să fie considerate ca având teme „de ultimă oră“. PERPLEX apare ca un puzzle teatral ce îşi schimbă în permanenţă forma, ţinându-l tensionat pe spectator da capo al fine. Marius von Mayenburg a creat o piesă a absurdului contemporan, extrem de ofertantă și amuzantă. Personajele sale sunt un fel de ființe – mozaic ce bâjbâie într-o realitate aflată constant în dezintegrare, căutând / sperând (la) un punct de sprijin, un teren care să nu le mai fugă permanent de sub picioare.
Reamintim că acest spectacol nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.