Experții monitorizează activitatea seismică din vestul țării, după cutremurul din județul Arad, care a afectat mai multe case. La ce să ne așteptăm în continuare în ce priveşte activitatea seismică şi de ce investiţii mai au nevoie seismologii români, a anunţat directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu, sâmbătă, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.
„Activitatea poate să continue. Nu știm pentru ce perioadă și nu știm care va fi mărimea replicilor, pentru că sunt lucruri pe care nu putem să le controlăm.
Chiar dacă avem aparate, acestea înregistrează după ce se produce cutremurul, nu înainte de a se produce cutremurul.
Activitatea în zona Gorj continuă cu replici, cutremure mici și cutremure până în magnitudine trei, trei și ceva, care nu se simt, dar probabil în timp activitatea va scădea până când iar o perioadă nu vor mai fi cutremure.
Institutul își axează atenția pe anumite zone ale țării, în principal ne-am axat pe zona Vrancea, dar strategia a fost ca să acoperim în totalitate zonele teritoriului național cu stații seismice.
De când am acoperit acest teritoriu cu stații seismice, cu anumite spațieri între stații, s-a constatat acum că ne mai trebuie echipamente să le instalăm în zonele seismice mici, cum ar fi Târgu Jiu, cum ar fi Arad, poate Făgărașul.
Acolo am avea nevoie de niște investiții în aparatură, pentru că ce am achiziționat până acum am achiziţionat din proiecte și din alte relații cu partenerii externi”, a declarat directorul INFP, Constantin Ionescu, sâmbătă, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.
Cutremurul din Arad, noi detalii. Șeful INFP, Constantin Ionescu: „Activitatea poate să continue”
Facebook Comments
previous post