CUTIILE DE MEDICAMENTE VOR AVEA UN COD SPECIAL DE BARE, PENTRU COMBATEREA PIETEI NEGRE, DIN 2007

by Paula Craciun

Cutiile cu medicamente vor avea, începând din anul 2017, în România, un cod special de bare pentru a evita intrarea medicamentelor contrafăcute în circuitul legal, a declarat astăzi, cu prilejul unei dezbateri desfăşurate la Ambasada Marii Britanii, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Marius Tănase.

„Va fi adoptat un sistem, va fi unic în întreaga UE. Au fost discuţii la Comisia Europeană la care am participat şi noi. Va fi pe fiecare cutie de medicamente un cod unic şi în urma scanării se va identifica în farmacii dacă acea cutie de medicamente a mai fost sau nu vândută altundeva. Codul va fi unic şi sistemul va fi unic în toată UE. Se estimează că va fi aplicat undeva în 2017, să fie totul gata pentru a funcţiona. Fiecare cutie va avea un cod unic, în momentul în care tu ai copiat acel cod automat când scanezi cutia îţi apare în farmacie că ea a mai fost vândută şi în altă parte şi ea trebuie oprită de la vânzare”, a explicat Tănase, informează www.agerpres.ro.

El a spus că imprimarea pe cutiile cu medicamente ar avea un cost mic, iar farmaciilor vor trebui să îşi cumpere cititoare pentru coduri. „Costurile per cutie vor fi destul de mici – câţiva cenţi în plus. Un cititor pentru farmacie nu va costa mai mult de 80 – 100 de euro”, a afirmat reprezentantul ANMDM.

Tănase a admis că au fost cazuri de medicamente falsificate descoperite în România. „Nu sunt foarte multe, vreo 4-5 medicamente au pătruns în lanţul legal de distribuţie. Ceea ce este pe piaţa neagră este o altă poveste”, a susţinut el.
Potrivit acestuia, farmaciile online sunt ilegale în România.
Tănase a mai spus că pătrunderea medicamentelor falsificate în lanţul legal de distribuţie este destul de redusă, estimându-se la nivelul Europei că nu depăşeşte 1% din cele aflate pe piaţă.
La rândul său, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor Clara Popescu este de părere că această măsură, stabilită printr-o directivă europeană, este bine-venită.

„Din punctul de vedere al farmaciştilor este o soluţie salutară pentru a evita ca în farmacii să pătrundă prin circuitul legal medicamente contrafăcute, pentru că, în acest moment, noi în farmacii nu avem cum să stabilim dacă un medicament este contrafăcut sau nu pentru că nu putem deschide cutiile de medicamente întrucât, dacă am face acest lucru, nu le-am mai putea elibera către pacienţii. Această directivă este bine-venită. În farmacie nu intră medicamente decât prin circuitul legal, dar şi în aceste condiţii au pătruns medicamente contrafăcute”, a arătat Clara Popescu.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments