Curtuiuş, gol de trei puncte: ”Am câştigat pe un teren greu”

by Sorin Haut

Victoria roș-albă de la Târgoviște a venit în urma unei faze în care Marius Curtuiuș a finalizat, cu capul, centrarea expediată de Mevlan Adili, la fază colaborând și Albert Stahl.

”Așa cum am anticipat, a fost un meci foarte greu, dar ne-am făcut treaba cu brio până la capăt. Am mai avut și alte situații, au avut și ei, dar parcă noi am fost mai activi în fața porții. Din punct de vedere al temperaturii, a fost infernal, jocul a avut de suferit din cauza asta. Știam că nu trebuie să facem neapărat spectacol, doar să urmărim țelul nostru, acela de a începe cu dreptul noua ediție de campionat. Am câștigat pe un teren dificil, unde puține echipe iau puncte. Am crezut până la final, sunt fericit că am marcat, un atacant trăiește prin golurile lui, iar acest gol oferă moral pentru meciurile care urmează, atât mie, cât și echipei”, a spus Marius Curtuiuș, primul marcator oficial al UTA-ei în campionatul 2017-2018.

”Am știut ce ne așteaptă, Chindia este o echipă bună și este greu să câștigi aici. Dar noi, UTA, am venit să învingem, cum la fiecare meci vom merge pentru trei puncte. Sunt fericit că am început cu victorie, sper să rămânem modești și să câștigăm tot!”, a completat Mevlan Adili.
Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments